Un muncitor din Botoșani a căzut de pe schelă în timp ce lucra la o clădire istorică

A fost transportat în stare gravă la spital.

 

Un bărbat de 48 de ani din Botoșani a ajuns la spital după ce a căzut de pe o schelă în Piața Unirii din Timișoara.

 

Botoșăneanul lucra fațada unei clădiri istorice moment în care s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt de la etajul 1.

 

Din primele informații se pare că acesta lucra la „negru”. A fost dus la spital cu răni serioase la cap și la nas unde a rămas intubat.

 

La fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și inspectorii ITM. Oamenii legii au găsit în zonă două sticle cu alcool, care au fost luate ca probe la dosar, scrie știrile protv.ro

 

Aceștia continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.