Asemenea anului trecut, conducerea Primăriei Botoșani intenționează să majoreze din nou valoarea taxelor și impozitelor locale pe care le vor achita botoșănenii în 2019. Propunerea va intra spre dezbatere în cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, 20 decembrie 2018.
Sunt mai multe categorii de taxe ce ar urma să crească, iar intenția de majorare a fost făcută publică de primarul Cătălin Flutur.
„Mergând pe ultimele prevederi legislative, doar fondul de salarii de la Primărie şi instituţiile din subordine creşte cu 10 milioane lei. Atunci am venit cu o ajustare de taxe şi impozite. Procentul ar creşte cu aproximativ 15%. Această propunere a noastră, dacă o să treacă, ar însemna pentru noi un plus la venituri de 2,5 milioane lei, dar trebuie să mai găsim 7,5 milioane lei să acoperim doar creşterea de salarii. Am obligaţia să fac un buget relativ rotund ca să funcţioneze Primăria”,
Spunea primarul Cătălin Flutur în urmă cu aproximativ o lună de zile
Într-adevăr, pe ordinea de zi este un proiect privitor la creșterea taxelor și impozitelor locale.
Printre altele, creșteri ar urma să fie înregistrate la locuințe, astfel:
- în zona B de la 65 la 70 de lei
- în zona C de la 62 la 67 de lei
- în zona D de la 60 la 64 de lei
- în zona B de la 104 la 113 lei
- în zona C de la 100 la 107 lei
- în zona D de la 95 la 102 lei
- în zona B de la 157 la 168 lei
- în zona C de la 150 la 161 lei
- în zona D de la 143 la 153 lei
- Apartamente cu 4 camere – în zona A de la 205 la 221 lei
- în zona B de la 196 la 211 lei
- în zona C de la 187 la 201 lei
- în zona D de la 179 la 192 lei
De asemenea…
Impozitele plătite pentru autoturisme ar urma să crească astfel:
Și nu în ultimul rând...
Taxele pentru locurile de parcare:
Persoane fizice de la 131 la 190 de lei pe an
Persoane juridice de la 467 la 672 de lei pe an
Consilierii PSD și-au exprimat deja intenția, prin vocea viceprimarului Cosmin Andrei, de a nu vota aceste majorări.
Iar motivul este indicat mai jos:
„Intenția de majorare a taxelor și impozitelor locale mi se pare a fi cinică la adresa botoșănenilor ținând cont că în acest moment în conturile Primăriei există o sumă foarte mare care reprezintă excedentul pe anul acesta, sume necheltuite. Pe secțiunea de funcționare 9 milioane de lei, iar pe secțiunea de dezvoltare 10 milioane 900. Cu alte cuvinte 90 de miliarde de lei vechi pe secțiunea de funcționare și 109 miliarde de lei vechi pe secțiunea de dezvoltare. În situația în care conturile Primăriei sunt pline de bani este nejustificată o intenție a Primăriei de majorare a taxelor și impozitelor locale cu procente de până la 45%”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Ședința de Consiliu Local în care se va dezbate acest proiect de hotărâre privind majorarea taxelor și impozitelor locale pe anul 2019 are loc joi, de la ora 10:00, în sala Mihai Eminescu a Primăriei Botoșani.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞÃNEANUL PENTRU MOBIL: