Un ministru, europarlamentari și alți șefi din partid, ședință la Rapsodia cu liderii și primarii de la Botoșani 

Chiar dacă premierul Marcel Ciolacu nu a mai venit la Botoșani, fiind nevoit să se deplaseze în județele din sudul Moldovei, afectate de inundații, social-democrații botoșăneni din teritoriu s-au întâlnit totuși astăzi dimineață la Hotel Rapsodia. 

 

Aceasta și pentru că majoritatea liderilor PSD care își anunțaseră vizita alături de președintele partidului, au ajuns până la urmă în județul nostru. 


Printre alții, la ședință au participat secretarul general al PSD, Paul Stănescu, europarlamentarii Victor Negrescu și Claudiu Manta și ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu. 


La întrunire au luat parte și conducătorii filialei județene, dintre aceștia la prezidiu luând loc președintele Doina Federovici și prim-vicepreședintele Marius Budăi. 


Alegerile prezidențiale și parlamentare au fost printre cele mai importante subiecte de discuție.