Există și medici tineri care aleg Botoșaniul. Unul dintre ei este Petru Adumitroaie. Are 32 de ani și are peste un an de când lucrează la Spitalul Județean Mavromati.
Mai exact la Secția de Pediatrie acolo unde este și un Cabinet de alergologie și imunologie. Petru Adumitroaie s-a născut în Sinaia, a copilărit în Târgoviște, iar liceul și facultatea le-a făcut în Iași acolo unde s-a mutat cu părinții.
Mărturisește că nici nu știa cum arată Botoșaniul, însă nu s-a sfiit să profeseze aici. Ca atare, s-a mutat în chirie în Botoșani.
La rezidențiat când am dat am luat în Botoșani. Nu am fost niciodată în Botoșani, nici nu știam orașul, doar auzisem de el că există. Am venit din pasiune aici, pacienții sunt pacienți nu are importanță de unde, cine e. Eu am avut puțină experiență pe partea pediatrică în rezidențiat, dar m-am îndrăgostit de copilași,
Petru Adumitroaie, medic alergolog
Cu toate acestea susține că încă nu s-a hotărât dacă să rămână definitiv și asta pentru că el consideră că „viitorul nu-l știe nimeni”.
Nu știu dacă am hotărât să rămân încă, deocamdată sunt aici. Oamenii întotdeauna vor să știe viitorul, viitorul nu-l știe nimeni. Poți să te hotărăști să rămâi și să se întâmple ceva în viața ta și să pleci. Deci nimic nu e bătut în cuie. Asta este o chestie pe care românii ar trebui să o înțeleagă e o problemă de stabilitate. Oamenii sunt ființe care iau decizii de moment. Eu nu sunt atașat de un loc anume.
Petru Adumitroaie, medic alergolog
Iar în cabinetul de la Secția de Pediatrie îi trec pragul cabinetului copii de la câteva luni până la 18 ani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: