Un liberal nemulțumit de compania aeriană Tarom cu zborurile de la aeroportul Suceava: Să pui curse la mișto

Vicepreședintele PNL pentru regiunea nord-est, deputatul de Suceava Ioan Bălan, consideră că Aeroportul Suceava trebuie să aibă zeci de destinații externe și susține că, în prezent, prin cele două curse săptămânale, Tarom nu face altceva decât să continue politica de izolare a Bucovinei.

 

”Nu trebuie să fie doar o simplă autogară de provincie„

 

Bălan a declarat că în urmă cu peste doi ani de zile, a protestat de la tribuna Parlamentului față de modul mizerabil în care Guvernul Ponta, împreună cu ministrul de atunci al Transporturilor, și conducerea Tarom se străduiau să închidă Aeroportul Internațional de la Suceava.
Prim-ministrul de tristă amintire ordonase atunci structurilor din subordinea sa să născocească tot felul de motive, care mai de care mai caraghioase, pentru a izola definitiv Bucovina de restul țării. Pe vremea aceea se invoca fie că la Suceava ceața e mai deasă decât în Marea Britanie și nu pot decola avioanele, fie că nu sunt suficienți pasageri care să justifice cursele, deși avioanele plecau de la Suceava cu toate biletele vândute, fie că mai lipsesc nu știu ce investiții la aeroport, deși lucrările de investiții din ultimii ani fac din acest aeroport unul dintre cele mai moderne aeroporturi internaționale din țară”, a declarat Bălan. Liderul liberal a arătat că, în ciuda eforturilor de peste doi ani, Ponta nu a reușit să închidă Aeroportul de la Suceava, însă l-a transformat cu mare succes într-un mare muzeu în aer liber: ”Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare nu trebuie să fie doar o simplă autogară de provincie pentru doar două curse interne, care și acelea sunt puse în orar ca nu cumva să vrea vreun cetățean să călătorească”, susține Ioan Bălan.
Liderul liberal s-a întrebat care sunt rațiunile economice pentru care Tarom a decis să aibă doar două curse săptămânale, Suceava-Otopeni, în timp ce înainte de închiderea aeroportului pentru lucrările de modernizare existau curse zilnice cu over-night.
Să investești zeci de milioane de euro și să faci cel mai modern aeroport din țară și să pui curse 'la mișto', una luni și alta joi la prânz nu e normal”, a spus Ioan Bălan. El a mai adăugat că e o minciună să se spună că aceste curse nu erau rentabile pentru că atunci când Tarom opera zilnic pe Suceava trebuiau achiziționate bilete cu o săptămână înainte. El a subliniat că pe Aeroportul Internațional trebuie să opereze cât mai repede zeci de companii aeriene internaționale, către zeci de destinații, care să lege Bucovina de toată România și de Europa și care să dea locuri de muncă bine plătite pentru suceveni, acesta fiind obiectivul pentru care s-au cheltuit bani și s-au făcut investiții la Aeroportul Ștefan cel Mare.
Aeroportul de la Suceava nu este un moft al sucevenilor care vor să aibă și ei un aeroport, că așa dă bine sau că așa am fi mai 'europeni'. Aeroportul de la Suceava a devenit cea mai importantă cale de comunicație dintre românii din Bucovina și restul țării și ar fi trebuit să fie calea pe care să vină acasă sutele de mii de români plecați la muncă în străinătate.

 

”De ce nu spune Tarom că orice om de afaceri care ar veni să deschidă o afacere în Bucovina, fuge speriat?”


Dacă spre Suceava ar fi existat o autostradă sau măcar o cale rutieră mai de 'Doamne ajută', poate că aeroportul nu ar fi fost atât de vital pentru noi. Cine a fost măcar o dată până în nordul țării, a putut constata pe pielea lui că drumul s-a degradat continuu, că se fac cel puțin 7-8 ore până la Suceava, că, deși viteza medie de deplasare este sub 50 Km/h, sunt șanse mari să nu ajungi întreg la destinație. Mai mult, românii noștri plecați de nevoie la muncă în străinătate se gândesc de două ori înainte să vină acasă ca să-și strângă copiii în brațe, căci drumul până acasă este nu numai nejustificat de scump, ci este și o aventură periculoasă', a mai spus vicepreședintele PNL.
El a reiterat că, astăzi, Tarom se laudă că operează pe Aeroportul Internațional de la Suceava, că nu l-au închis și că sunt suficiente două curse pe săptămână, către București, una la început de săptămână, iar alta pe joi, către sfârșitul săptămânii.
”De ce nu spune Tarom că numărul călătorilor care ar dori să utilizeze acest mijloc de transport ar justifica cel puțin o cursă dus-întors pe zi numai către Capitală și nu știu câte altele către Europa? De ce nu spune Tarom că orice om de afaceri care ar veni să deschidă o afacere în Bucovina, fuge speriat, pentru că dacă vine luni, trebuie să aștepte 4 zile până la următorul avion. Nu aș vrea să pierd din vedere nici prețul biletelor, care pentru cursele interne ale Tarom sunt și de două ori mai mari decât prețul practicat de alți operatori pentru curse externe la Oslo, Londra sau Madrid, de parcă românii bucovineni sunt cei mai bogați europeni”, a spus Ioan Bălan.
El a subliniat că oricine ar judeca cu obiectivitate această situație nu ar ajunge decât la o singură concluzie, aceea că de ani buni Taromul își bate joc de bucovineni și îi vrea în continuare izolați de restul țării, îi vrea în continuare săraci și lipsiți de orice șansă de a se dezvolta. Străinii pot vedea Bucovina doar din poze pentru că este mai ușor să ajungi la Viena sau Paris decât la Suceava.


Vă spun sincer că îmi tresare inima de bucurie atunci când, nu numai în Parlamentul României, dar și în presa din țară și din străinătate se vorbește atât de frumos despre Bucovina, despre locurile în care eu trăiesc și mă mândresc cu acest lucru. Mănăstirile fără egal, cetățile lui Ștefan, plaiurile pitorești și pădurile fără egal, locul în care s-au născut, au crescut și au creat cele mai importante nume ale culturii românești, toate fac din Bucovina una dintre pietrele identitare ale poporului român și una dintre cele mai mari atracții turistice din Sud-Estul Europei.  Cu toate acestea, românii din alte părți ale țării, dar și străinii, se bucură și cunosc Bucovina doar din poze, căci a devenit mult mai ieftin și mai rapid să mergi la Viena ori la Paris, decât să ajungi la Suceava ori la Botoșani”, a mai declarat deputatul Ioan Bălan. Vicepreședintele liberal și-a exprimat încrederea că Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare va ajunge să-și îndeplinească rolul său de legătură între Bucovina și Țara Românească, între Bucovina și Europa și de motor de dezvoltare economică.