Un liberal dă de pământ cu Ministerul Agriculturii: Există un cerc vicios

Deputatul PNL Botoșani, Costel Șoptică a remis astăzi 17 februarie 2015, o declarație politică prin care explică faptul că cei care se află la conducerea Ministerul Agriculturii dau dovadă de dezinteres față de agricultura României. Redăm mai jos mesajul integral trimis de liberal, cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.

 

”Angajaţii ministerului nu-şi fac treaba”

Indolenţa şi dezinteresul de care dă dovadă Ministerul Agriculturii au ajuns să afecteze direct agricultura României. Devin din ce în ce mai dese cazurile în care angajaţii ministerului nu-şi fac treaba, semn că acolo se manifestă o lipsă clară de management. Mai multe decizii capitale pentru bunul mers al unor sectoare ale agriculturii nu au fost luate la nivelul conducerii ministerului. Iar, ca să ascundă incompetenţa, se apelează la vinovatul de serviciu – Comisia Europeană, care nu ne dă voie să facem nimic.
La ora actuală, producătorii români de zahăr nu pot beneficia de subvenţiile la export, din cauza debandadei legislative de la nivelul Ministerului Agriculturii. Există un cerc vicios. Ca să-şi poată exporta supraproducţia în condiţii de eficienţă, producătorii trebuie să fie beneficiari de cotă de zahăr. Numai că actul normativ cu alocarea cotelor de zahăr pentru fiecare producător a fost anulat de justiţia română din cauza nerespectării tehnicii legislative. Aceasta este o dovadă clară de indolenţă şi nepăsare, cu efecte financiare semnificative asupra industriei de profil.

Posibile sancţiuni financiare, ceea ce înseamnă noi pierderi!

Acum două luni, Ministerul Agriculturii a anunţat că va elabora alt act normativ cu cotele de zahăr pentru companiile producătoare de zahăr din sfeclă de zahăr autorizate din România, în anul comercial 2014-2015. Nu s-a întâmplat nimic!
Industria de profil susţine că aproximativ 45.000 de tone de zahăr ar putea fi exportate în ţările terţe, cu 380 de euro tonă; absenţa legislaţiei conduce, astfel, la o pagubă de circa 17 milioane de euro. Pe de altă parte, lipsa ordinului ministerial cu alocarea cotelor pe fiecare producător în parte poate duce la deschiderea, din partea Comisiei Europene, a unei proceduri de infringement împotriva României, adică posibile sancţiuni financiare, ceea ce înseamnă noi pierderi!
Cu o şi mai mare influenţă asupra producţiei agricole este reacţia întârziată a Ministerului Agriculturii în ceea ce priveşte utilizarea unor insecticide din grupa neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam).

Insecticidele esențiale pentru tratarea seminţelor de floarea soarelui

Comisia Europeană a decis interzicerea acestor insecticide, pe motiv că afectează albinele. Numai că ele sunt esenţiale pentru tratarea seminţelor de floarea soarelui, de exemplu; alte produse similare nu sunt autorizate, iar, în lipsa lor, productivitatea scade sau acestea trebuie compensate cu cantităţi excesive din alte pesticide. Mai mult, agricultorii susţin că albinele nici nu sunt afectate de aceste insecticide, pentru că neonicotinoidele acţionează atunci când nu sunt înflorite câmpurile de floarea soarelui, dar decizia CE este rezultatul luptei comerciale dintre doi mari coloşi chimici din Europa.
CE nu este o instituţie oarbă, care să decidă pentru viaţa oamenilor fără nicio raţiune. Totul este ca statul membru, care vrea să aplice o politică, la prima vedere, contrară dreptului comunitar, să vină cu explicaţii pertinente pentru solicitarea pe care o face. În 2014, agricultorii români au putut folosi neonicotinoidele pentru că s-a cerut derogare de la Comisia Europeană, de 120 de zile. Pentru 2015, sunt şanse foarte mici să se primească o nouă derogare pentru că, se pare, din nou Ministerul Agriculturii a făcut demersurile târziu. Astfel, şi agricultorii sunt de părere că autorităţile române nu au înaintat la timp cererea de derogare, astfel că, dacă, în două săptămâni, Comisia Europeană nu-şi dă acceptul pentru utilizarea temporară a neonicotinoidelor clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam, agricultorii români nu prea mai au de ce să cultive floarea soarelui, pentru că recoltele vor fi aproape distruse de dăunători.

Pagube mari producătorilor agricoli

Acestea sunt cele mai vizibile măsuri pe care Ministerul Agriculturii NU le-a luat la timp şi care aduc pagube mari producătorilor agricoli. De la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, când românii şi-au arătat clar opţiunea pentru forţele de dreapta, conducerea Ministerului Agriculturii, care a militat puternic pentru reprezentantul PSD, nu mai este interesată deloc de soarta fermierilor.
Partidul Naţional Liberal va urmări îndeaproape reacţia ministerului şi deja are în analiză modalităţi de rezolvare a problemelor generate de indolenţa şi nepăsarea celor care, vremelnic, se află la cârma Agriculturii româneşti.
CITEȘTE:
 FOTO Șoptică a ajuns ca fermier la România TV, moderatorul l-a luat tare: Care-i baza, care aduce banul în casă?