Un investigator sub acoperire de la DNA ar fi lucrat trei ani în Spitalul Județean Mavromati – VIDEO

  • Ancheta demarată de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava este una de o complexitate aparte.
  • Numărul persoanelor vizate se apropie de 100, însă rețeaua infracțională care punea în mișcare mecanismul șpăgilor era formată din puțin peste 10 oameni.

 

Dosar cu 92 de percheziții la Botoșani 

 

Practic, în prima zi de percheziții au fost vizate 92 de locații. Una singură la Iași, vila doctorului Gabriel Oprișanu. Restul, toate la Botoșani.

 

Anchetatorii au ajuns la persoane care primeau banii, sume cuprinse între 5.000 și 15.000 de euro, dar și bijuterii din aur sau ceasuri de lux.

 

Au ajuns în schimb și la cei care au oferit bani pentru a se angaja pe un post la spital. Și nu în ultimul rând la sediul unor instituții dar și la PSD Botoșani. Practic, procurorii au urmărit firul banilor despre care se bănuiește, în unele cazuri, că s-ar termina la partid.

 

„Angajat” camuflat în spital 

 

La probatoriul din dosar ar fi contribuit și un investigator din partea DNA care ar fi lucrat sub acoperire timp de trei ani, în cadrul Spitalului Județean. Astfel ar fi aflat schema bine pusă la punct prin care funcționa rețeaua de colectare a banilor, pentru trucarea unor concursuri.

 

Aspect care a fost recunoscut de unul dintre avocații ce a avut acces la dosar, dar care a explicat că nu poate divulga prea multe informații.

 

„Da, în dosarul cauzei există probe strânse de anchetatori. Nu pot deocamdată... urmărirea penală este secretă și cu regret nu pot să vă spun mai mult”,

Mihai Colac, avocat Baroul Botoșani.

 

Directoarea care strângea plicurile 

 

Promovau examenele pentru orice fel de post exclusiv persoanele care plăteau bine. Astfel că ar fi fost cazuri în care persoane bine pregătite profesional erau declarate respinse în detrimentul altora care făceau rost de miile de euro pretinse de șefii din spital.

 

Cercul în spital se închidea la directorul de îngrijiri, Coca Crîșmaru, nelipsită din comisiile de concurs. Mai departe, în anumite cazuri banii ajungeau și la managerul Doina Caba, arestată și ea în acest dosar.

 

De altfel, în stenograme apare și un episod povestit de un denunțător:

 

"Coca, într-o zi, urca scările şi când a ajuns în capăt, sus, s-a împiedicat... I-a căzut geanta şi din geantă au sărit nu ştiu câte plicuri. Le-a strâns repede, nu ştia cum să adune plicurile."

 

Plicurile ajungeau la Mirela Focșa, secretara managerului, care era persoana desemnată cumva să împartă banii.

 

Și cu banii luați și fără loc de muncă

 

Una dintre candidatele respinse la concurs ar fi avut și ea calitate de denunțător. De asemenea, ar mai fi făcut denunțuri persoane care ar fi arătat că au plătit pentru anumite posturi, dar care în final au fost ocupate de cei care ofereau mai mult.

 

Și astfel au pierdut și un loc de muncă bine plătit și ”pe viață”, dar și banii oferiți sub formă de mită.