Un individ dubios cu glugă în cap a vandalizat 9 mașini în Parcul Tineretului

Act de vandalism petrecut în dimineața zilei de duminică, 9 aprilie 2017.

 

Un tip, care conform martorilor avea gluga în cap și venea dinspre ghetouri a vandalizat nouă mașini parcate lângă trotuar pe strada Parcul Tineretului.

Individul a distrus oglinzile laterale și a zgâriat cu un cui un alt autoturism care era parcat. A fost fugărit de unul dintre păgubiți care l-a văzut cânr distrugea mașinile.

 

”S-a deschis dosar penal pentru distrugere, în total sunt nouă mașini avariate”, a declarat Nicoleta Federciuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Mașinile avariate sunt de diferite mărci de la Mercedes la Opel sau VW, unele în regim de taxi. În zonă au ajuns polițiștii criminaliști care au efectuat cercetări pentru identificarea ulterioară a individului.

 

Se presupune că acesta era fie băut, fie drogat și astfel și-a vărsat năduful pe ce i-a ieșit în cale. Unele oglinzi au fost rupte cu piciorul, altele cu mâna.