Un înalt ierarh va oficia slujba de înmormântare a preotului Daniel: Ne despărțim de un slujitor vrednic al Bisericii

Preotul s-a stins din viață luni, după o îndelungată suferință. Părintele avea 35 de ani.

 

Preotul Daniel-Lucian Cojocaru, cel care a plecat la Dumnezeu luni, în ziua în care creștinii sărbătoreau Botezul Domnului, va fi condus pe ultimul drum, la Bajura, vineri la ora 11:00.

 

Slujba de înmormântare va fi oficiată de către PS Episcop Vicar Calinic Botoșăneanul, împreună cu un sobor de preoți din Protopopiatul Darabani.

 

La începutul lunii iunie a anului 2013, Daniel-Lucian Cojocaru a fost hirotonit și de atunci a slujit la Biserica ”Sf. M. Mc. Dimitrie” din Viișoara Mică, scrie Darabaneni.ro.

 

Un sobor de peste 20 de preoți l-au condus în procesiune de înmormântare joi, la ora 16:00, pe preotul Cojocaru, de la locuința sa din Bajura la Biserica ”Sf. Nicolae” din localitate, fiind depus în centrul lăcașului sfânt, unde cei care l-au cunoscut își pot lua rămas bun de la preot până vineri, când va fi înmormântat în curtea bisericii din Bajura. Până atunci, în fiecare dimineață, începând cu ora 8:30, va fi săvârșită Sf. Liturghie, iar seara va avea loc slujba de priveghere, mai scrie sursa citată.

 

”Preotul Daniel-Lucian Cojocaru a trecut la viața veșnică în ziua praznicului Botezului Domnului. A fost chemat de Dumnezeu să slujească în lumea drepților și să continue profesia de dascăl al învățăturii lui Hristos. Spunem aceste cuvinte cu profundă tristețe și în stare de rugăciune pentru odihna veșnică a sufletului părintelui Daniel. Ne despărțim de un slujitor vrednic al Bisericii și transmitem condoleanțe familiei părintelui, credincioșilor din parohia Viișoara Mică și comunității din Bajura. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!” este mesajul Protopopiatului Darabani transmis prin intermediul Darabaneni.ro de pr. protopop Costică Pînzariu.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store