Un grec vrea să facă afaceri cu vânturi lângă groapa de gunoi din Darabani

 

Aleșii locali din Darabani au avut pe ordinea de zi a ultimei şedinţe extraordinare a Consiliului Local un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unui parc eolian în oraș. Acesta a survenit ca urmare a adresei administratorului grec al unei firme din Bucureşti care şi-a exprimat intenţia de a realiza o asemenea investiţie la Darabani şi de a monta într-o primă etapă o antenă care măsoară viteza vântului.
Conform Darabaneni.ro, amplasamentul ales se află pe dealurile din apropierea gropii de gunoi a oraşului. Consilierii locali şi-au dat acordul de principiu pentru acest proiect, urmând să se stabilească ulterior modalitatea prin care va fi concesionat terenul. "Consider că dezvoltarea unui obiectiv în sectorul resurselor regenerabile, în principal dezvoltarea parcurilor eoliene şi fotovoltaice sunt de viitor", se arată în expunerea de motive a primarului Ghiorghi Burlacu. Un proiect asemănător este deja în derulare la Păltiniş şi comunele învecinate, valoarea acestuia depăşind 700 milioane de euro. Obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru un parc eolian implică măsurători multiple a intensităţii vântului, care se pot derula pe mai mulţi ani.
CITEȘTE ȘI:
 Apă caldă de la panouri solare la Căminul Indagro