Un fotbalist din Botoşani ar putea deveni ”vultur” pentru campioana Turciei

Atacantul echipei Cordoba, ar putea semna săptămâna viitoare un contract cu campioana Turciei, Beşiktaş, directorul sportiv al grupării spaniole şi reprezentantul fotbalistului ajungând la un preacord în acest sens.

 

"Beşiktaş s-a înţeles cu Florin Andone, jucător pentru transferul căruia Galatasaray a făcut mari eforturi. Fotbalistul român în vârstă de 23 de ani ar putea deveni «vultur» (vulturul este simbolul echipei Beşiktaş) săptămâna viitoare", scrie karar.com.

 

Botoşăneanul Florin Andone este dorit în Turcia şi de Galatasaray, locul şase în ediţia 2015 -2016 a Super Lig, însă negocierile sunt în impas, deoarece Cordoba cere o sumă mai mare decât cea oferită de clubul din Istanbul, scrie realitatea.net

 

Andone este legitimat la Cordoba din 2014 şi are contract până în 2018.

 

Echipa Beşiktaş va juca în grupele Ligii Campionilor.