Dacă unii botoșăneni aflați încă în viață își scriu doar numele și atât pe crucile din cimitir, iar alții își pun meseriile (profesor, inginer, economist), există cel puțin unul care preferă să le reamintească botoșănenilor funcțiile politice pe care le-a deținut de-a lungul vremii.
Fostul președinte al PNȚCD Botoșani are loc de veci la Cimitirul Pacea, la doar câțiva pași de biserică.
Alexandru Simionovici și-a construit acolo și un monument funerar cu o inscripție cum rar se poate vedea printre locurile de veci.
Alături de ”Familia inginer Simionovici” pe piatra funerară s-a scris: ”deputat în Parlamentul României” și ”prefect al județului Botoșani”.
Și pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare s-au menționat și perioadele în care a ocupat cele două funcții: 1992 – 1996, respectiv 1996 – 2000.
În dreptul soției nu s-a mai trecut vreun post ocupat de-a lungul timpului, ci doar numele de familie dinaintea căsătoriei.â
În anii 90 și funcția de prefect era una politică, Alexandru Simionovici deținând de altfel inclusiv în acel interval de timp postul de președinte al PNȚCD Botoșani, la care a renunțat apoi odată cu decăderea partidului și problemele personale pe care le-a avut.
Cimitirele sunt administrate de societatea de salubrizare a orașului, iar reprezentanții acesteia susțin că nu intervin în vreun fel asupra mesajelor scrise pe monumentele funerare.
”Pot să scrie orice. Nu avem în trecut în regulament așa ceva. Sunt firme autorizate care execută aceste lucrări, dar nu există vreo restricție cu privire la ceea cer se scrie pe cruce”,
Bogdan Buhăianu, director general SC Urban Serv SA.
Acesta a adăugat că nu există un standard al monumentelor funerare și că fiecare familie are libertate totală cu privire la forma acestora și textele inscripționate.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL