Specialiștii vorbesc despre o secetă pedologică puternică și chiar extremă pe alocuri, în special în zona județelor Botoșani și Iași.
Ne aflăm într-o perioadă foarte dificilă, având în vedere contextul pandemic, dar ajungem chiar să ignorăm un dușman mai puternic, mai sâcâitor și mai păgubos, și anume, seceta. Secetă care-și face de cap de pe la începutul lunii septembrie, moment în care precipitațiile au devenit din ce în ce mai slabe și abia dacă au totalizat 30…45 de mm pe parcursul a aproximativ două luni.
Astfel, nu este de mirare că rezerva de apă din sol a scăzut foarte mult, iar pe alocuri, prin zona județelor Iași și Botoșani, vorbim deja de secetă pedologică extremă. De fapt, toată regiunea este caracterizată de o rezervă foarte redusă de apă în sol, care se va accentua pe parcursul următoarelor zile, spun specialiștii de la meteonordest.com.
De fapt, dacă ne uităm la ultimul deceniu, astfel de episoade cu precipitații scăzute și secetă pedologică, hidrologică și meteorologică severă, au devenit din ce în ce mai frecvente și mai intense. Iar pentru a putea explica această creștere a frecvenței și intensității fenomenului de secetă la nivelul regiunilor intracarpatice ale României, dar în general la nivelul regiunilor sudice ale Europei, trebuie să ne uităm puțin la modelul circulației atmosferice tricelulare.
În următoarele cel puțin 7 zile, seceta va continua, se va accentua, datorită lipsei precipitațiilor. La nivel continental, România va fi traversată de nuclee anticiclonice, ce vor avea și un corespondent în altitudine, ce va determina o circulație de blocaj.
Astfel, elementul principal de pe parcursul săptămânii care urmează va fi reprezentat de depunerile de brumă și de ceața din zonele joase.
Temperaturile vor marca o creștere ușoară, astfel încât maximele vor atinge 12...14 grade celsius pe parcursul zilelor de marți și miercuri (26 și 27 octombrie).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: