Un dorohoian vrea şef peste evreii din România

 

Preşedintele Comunităţii Evreieşti din al doilea municipiu al judeţului doreşte să acceadă în structurile de conducere centrale ale etniei. Profesorul Isidor Iancu s-a înscris la scrutinul din cadrul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. El vizează una din cele 14 funcţii de membru în consiliul de conducere al acesteia şi nu îi va fi tocmai uşor să o obţină. Asta pentru că la alegerile programate miercuri şi joi are 45 de contracandidaţi, din care aproape jumătate sînt preşedinţi de comunităţi din ţară. La congres vor fi desemnaţi preşedintele federaţiei, vicepreşedintele şi ocupanţii altor posturi de conducere.