Un dorohoian a incendiat o casă pentru a ascunde un furt

 

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii dorohoieni au identificat autorul faptelor de furt calificat şi distrugere comise în noaptea de 21 spre 22 aprilie 2011 în dauna părţii vătămate N. G. din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani, în persoana lui B. Dumitru de 24 ani, din în satul şi comuna Ibăneşti, judeţul Botoşani. 
În fapt, în noaptea respectivă, B. Dumitru s-a deplasat împreună cu minorul P. D. de 15 ani, la imobilul aparaţinând părţii vătămate, unde, profitând de faptul că acesta nu era locuit, au pătruns în interior de unde au sustras mai multe bunuri. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, cei doi au incendiat locuinţa respectivă, aceasta fiind distrusă în totalitate, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 250.000 lei.
La data de 29.04.2011 B. Dumitru a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării faţă de acesta a măsurii arestării preventive.  Judecătoria Dorohoi a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile, în sarcina inculpatului reţinându-se comiterea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.