Uniforma ar putea deveni obligatorie în şcolile din România.
Este iniţiativa unui deputat PSD, care spune că în acest fel s-ar masca discrepanţele dintre elevi.
Elevii din întreagă ţară ar putea fi obligaţi să poarte uniformă. Introducerea uniformei în şcoli ar masca discrepanţele statutului financiar între elevi, care afectează într-un mod negativ dezvoltarea tinerei generaţii, spune deputatul Cătălin Rădulescu, care a iniţiat proiectul de lege.
"În ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepanţele între cetăţeni, respectiv elevi, privind situaţia lor financiară. O parte dintre cetăţeni, puţini la număr, având o stare materială bună şi foarte bună, care le permite să le ofere condiţii deosebite copiilor lor, iar cealaltă parte, în majoritate, au sărăcit, fiind săraci şi foarte săraci. Considerăm că această inegalitate, în special între elevi, are că urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generaţii", se arată în expunerea de motive a legii.
Subiectul uniformelor a fost intens dezbătut de-a lungul timpului. (Sursa: Businessmagazin)