Un deputat PSD de la Botoşani îi trimite un mesaj lui Viktor Orban: Nu există ținutul secuiesc și nu există secui

Recentele evenimente din Spania, unde politicienii din regiunea Catalunia își doresc independența regiunii față de Madrid, au fost salutate de către premierul Ungariei, Viktor Orban. 

 

Cu siguranță, acesta speră ca o eventuală separare a Cataluniei de Spania să dea apă la moară și celor care visează desprinderea sau măcar autonomia unor zone din România, în special așa zisul „Ținut Secuiesc”.

 

O replică în acest sens a venit din partea deputatul PSD de Botoșani, Răzvan Rotaru. În ședința de miercuri a Camerei Deputaților, parlamentarul a explicat, simplu, de ce nu poate exista un „ținut” doar pentru o anumită etnie.

 

Rotaru a spus că România se poate organiza teritorial în foarte multe moduri, dar va rămâne o singură țară.

 

România va rămâne un stat unitar, cu un singur guvern, un singur Parlament și o singură lege pentru toate județele țării, inclusiv județele Harghita și Covasna. Având în vedere discursul premierului Ungariei, domnul Viktor Orban, care a participat sâmbătă la o ceremonie religioasă, vreau să vă expun câteva considerații personale în calitatea mea de membru al Parlamentului României: viitorul românilor și maghiarilor din țara noastră este în limba română, în cadrul statului unitar român. Vreau să le transmit tuturor cetățenilor că România este și va rămâne o singură țară, cu un singur guvern, un singur Parlament și o singură lege pentru toate județele țării, inclusiv județele Harghita și Covasna. Nu constituim alte țări și nu constituim ținuturi.


De aceea consider că toți maghiarii care trăiesc în România sunt cetățeni români și trebuie să se bucure de aceleași drepturi ca și celelalte etnii. Așa cum nu facem o regiune numai pentru români, una pentru tătari, una pentru romi, tot așa nu vom face niciodată o regiune numai pentru maghiari. În sutele de ani de existență, niciunul dintre județele României nu s-a desprins din statul unitar. O casă poate avea mai multe camere, dar va avea întotdeauna o singură adresă.
 
Deci, oricâte camere vom stabili în interiorul țării, adresa va fi întotdeauna pe numele de România. România va avea întotdeauna o singură adresă, indiferent de câte județe și regiuni vom desena pe hartă. În ceea ce privește ținutul secuiesc, denumirea nu există în niciun document istoric și nu poate fi comparată cu alte denumiri atestate, precum Țara Bârsei, Moldova, Dobrogea. Astfel nu există ținutul secuiesc, și nu există secui. Există doar județele Harghita și Covasna și cetățeni români de etnie maghiară
”, a încheiat el discursul parlamentar. (Sursa: Active News)

download from google play download from apple store