Un democrat liberal cere demisia parlamentarilor din opoziţie – AFLĂ cine e

 

Singurul lucru pe care îl fac politicienii din opoziţie este să meargă la casierie pentru a-şi ridica banii şi vor să prostească românii că o să îi doneze, dar nu înţeleg, mai bine să nu îi ridice, că de donat, îi donează dintr-un buzunar în altul”. Este declaraţia deputatului PDL Nicolae Rebenciuc care, prezent la o conferinţă de presă organizată joi la sediul formaţiunii politice a ridicat o serie de semne de întrebare vis a vis de greva în care se află colegii parlamentari din opoziţie.
Nicolae Rebenciuc a precizat că tactica deputaţilor sau senatorilor din partidele aflate în opoziţie nu este una tocmai de înţeles în condiţiile în care, deşi se află în grevă, ei continuă să se bucure de privilegiile pe care le au din postura de parlamentari.  „Boicotul opoziţiei în Parlamentul României, opoziţia se spune că sunt în grevă pentru a salva democraţia, dar de fapt ei sunt într-o grevă de lux beneficiind de toate drepturile de parlamentar, dar nu vin la serviciu. Este evident acum cât de mult preţuiesc ei munca de parlamentar, sper că nu mai aveţi nici o îndoială în această privinţă. Săptămâna asta în Parlament, au venit, au semnat listele de prezenţă şi după aia au fugit”, a declarat deputatul Nicolae Rebenciuc.
Parlamentarul a mai precizat că, toţi aleşii care nu tratează cu respect Instituţia Parlamentului ar trebui să îşi prezinte demisiile de onoare. „USL ne spune că dacă ei blochează lucrările Parlamentului făcându-l nefuncţional, ar trebui schimbat Parlamentul, este exact cum ar fi într-o întreprindere privată, dacă o parte din muncitori nu vin la serviciu, atunci trebuie să îi dai afară şi pe ceilalţi, este un mod de abordare total greşit pentru ţară, pentru buna funcţionare a Parlamentului. Ei nu-şi doresc decât să folosească hotelul din Bucureşti, să folosească maşinile, să folosească telefoanele mobile în interes personal, nicidecum pentru Instituţia Parlamentului”, a mai spus deputatul PDL. O eventuală demisie a unei părţi din Parlamentul României ar atrage după sine declanşarea de alegeri parţiale. (G.E.)