Un cunoscut om de afaceri a intrat în PSD Botoșani: Este nevoie de oameni care gândesc măreț

Are 36 de ani și administrează o afacere de peste 15 ani.

 

Astfel se prezintă Cătălin Silegeanu, care anunță că a decis să intre în rândurile PSD Botoșani după o perioadă în care a cohetat ”cu ideea de a mă alătura unei formațiuni politice care să aibă doctrine ce corespund principiilor mele și mi-am dat seama că cel mai apropiat este Partidul Social Democrat”.

 

”Mă regăsesc în dorința de a fi alături de oameni, de cei de stânga care promovează politicile sociale, dar si de oamenii de afaceri, lucru demonstrat prin masurile implementate de PSD Botosani până în acest moment. Cred în progres, cred în libertatea de expresie, precum și în valorile pro-europene promovate de acest partid. Mă consider un luptător, astfel îmi doresc ca prezența mea în cadrul acestei organizații să fie una benefică și productivă pentru orașul nostru de care suntem foarte mândri”, a scris Cătălin Silegeanu.

 

Omul de afaceri trece în revistă și ”câteva calități care mă recomandă”.

 

”Aș putea spune că sunt o persoană determinată, cu multă putere de muncă, animată de dorința de a reuși să ducă la îndeplinire orice sarcină sau proiect în care sunt implicat. Sunt tânăr, responsabil, orientat către succes și îmi doresc să folosesc aceste atribute pentru orașul nostru,pentru evoluția lui, pentru succesul proiectelor actuale și viitoare ale echipei PSD Botoșani. Îmi doresc ca decizia mea, de a mă alătura acestui partid să determine și alți oameni de afaceri să-mi urmeze exemplul. Toți cei care își doresc o schimbare și care consideră că au ceva de spus să facă pasul. Este nevoie de oameni care gândesc măreț și acționează îndrăzneț pentru semeni si mai ales este nevoie de implicare”, a conchis Cătălin Silegeanu.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store