Un criminal în serie, care şi-a ucis soţia, fiul, concubina şi o angajată a unui spital, a ajuns la nebuni - FOTO

Toader Covali este un criminal în serie care a stat după gratii la Botoşani pentru omor deosebit de grav. Deşi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, Covali a fost eliberat.

 

Covali din judeţul Suceava a fost eliberat în anul 2015. 

 

În primăvara anului 2015, reprezentanţii Penitenciarului Botoşani au propus ca deţinutul Toader Covali, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav să fie eliberat condiţionat. O comisie din cadrul închisorii botoşănene a concluzionat că un criminal deosebit de periculos Covali s-a reablitat şi poate fi pus în libertate.

 

Toader Covali a ajuns după gratii la data de 22 octombrie 1997 şi urma să stea închis până la data de 21 octombrie 2022. Judecătorii botoşăneni care au decis eliberarea criminalului luând în calcul faptul că, în timpul detenţiei, deţinutul nu a fost sancţionat disciplinar şi a primit mai multe recompense datorită activităţilor desfăşurate în cadrul Penitenciarului Botoşani.

 

Bărbatul, originar din comuna suceveană Volovăţ, a fost condamnat în primă fază la închisoare pe viaţă pentru comiterea a patru omoruri. Între timp, legislaţia i-a permis la împlinirea vârstei de 60 de ani, ca pedeapsa să-i fie micşorată la 25 de ani de închisoare. În anul 1993, pe când avea vârsta de 46 de ani, Toader Covali şi-a omorât nevasta şi fiul de 16 ani cu un topor. Femeia a fost ucisă pentru că suceveanul o bănuia că doreşte să-l interneze la nebuni, iar fiul său a fost şi el lovit cu sălbăticie deoarece a sărit în ajutorul mamei sale. Toader Covali a fost internat într-un spital de psihiatrie din Iaşi, unde în anul 1997 a omorât-o pe concubina sa, o femeie pe numele Manuela.

 

Bărbatul a susţinut că victima a fost cea care i-ar fi cerut să o omoare, lăsând un cuţit la îndemâna sa. După comiterea crimei, criminalul a intrat în bucătăria spitalului, unde a mai ucis o asistentă medicală şi a înjunghiat bucătăresele, care din fericire au scăpat cu viaţă. Imediat după comiterea acestor noi crime, Toader Covali a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind introdus în Penitenciarul Botoşani, de unde avea să fie eliberat în primăvara anului 2015. Imediat după eliberare, individul s-a întors în localitatea natală, respectiv comuna Volovăţ, judeţul Suceava. Aici el avea să bage spaima în localnici, deoarece avea obiceiul de a se dezbrăca complet şi a umbla prin preajma şcolii din localitate. Toader Covali a fost arestat de către poliţişti şi internat de urgenţă la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi, loc în care se află şi în prezent. (Sursa: Adevărul)

download from google play download from apple store