A fost ridicat de polițiști zilele trecute.
Un individ de etnie romă în vârstă de 82 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost ridicat de polițiști de la domiciliu acum câteva zile, alături de alți membri ai familiei sale și dus în Penitenciarul Botoșani, având de executat 12 ani și 8 luni de închisoare, pentru exploatarea prin cerșetorie a unor tineri, în majoritate fete. Exploatarea se făcea prin aplicarea violenței asupra minorilor care produceau bani, fapt care nu miră având în vedere cine este Gheorghe Lazăr, dar și fiul său. Bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, din care a executat doar ceva mai mult de jumătate, pentru uciderea a două femei. El a fost suspect principal și de o a treia crimă, care însă a rămas neelucidată, scrie Monitorul de Suceava.
Citiți în acest material un caz incredibil, despre ferocitatea unui om, un infractor până la capătul vieții am spune, care a putut recidiva și pentru că prevederile Codului Penal românesc lasă încă multe portițe și celor mai periculoși criminali.
Revenind la ce s-a întâmplat recent, joia trecută, patru bărbați și o femeie de Câmpulung Moldovenesc, din clanul de romi Lazăr, au fost săltați de polițiști, în baza unor condamnări definitive emise de instanțele de judecată, într-un dosar privind oameni exploatați prin cerșetorie, scrie Monitorul de Suceava. Pedepsele stabilite de Tribunalul Suceava, și confirmate în mare parte de Curtea de Apel Suceava, sunt următoarele: Gheorghe Lazăr, în vârstă de 82 de ani, are de executat 12 ani și 8 luni de închisoare, fiul său Gheorghe Lazăr, zis ”Norocel”, 10 ani, Tudor Lazăr, 10 ani, Florea Lazăr, 6 ani și 3 luni, Pardalian Lazăr, 8 ani și 6 luni, Livica Motan – 10 ani de închisoare.
Procurorii DIICOT au stabilit că inculpaţii au exploatat nu mai puţin de şapte victime, dintre care trei minore, iar faptele au fost comise în perioada 2013-2015. Romii căutau fete sau băieți din familii dezorganizate, îi luau la ei acasă, iar apoi îi obligau să apeleze în mod repetat la mila publicului în diferite localităţi rurale sau urbane, în care săptămânal erau organizate târguri şi pieţe, atât pe raza judeţului Suceava, dar şi în alte judeţe din ţară: Cluj, Neamţ, Botoşani, Arad, Bihor, Iaşi.
Probatoriul strâns de procurorii DIICOT au arătat că banii câştigaţi erau de ordinul sutelor de lei în fiecare zi. De exemplu, una dintre victime a fost o minoră în vârstă de 15 ani, obligată să cerşească prin pieţe, târguri, în apropierea supermarketurilor şi a unităţilor de cult. Adolescenta primea bani de la trecători şi erau zile când câştiga şi câteva sute de lei, banii fiind însuşiţi în totalitate de către Gheorghe Lazăr - „Norocel”.
Prezentăm aici doar un episod de agresiune, conform rechizitoriului de trimitere în judecată: „A legat-o de mâini şi de picioare pe victima minoră, a lovit-o cu pumnii, picioarele şi cu diferite obiecte contondente, după ce mai întâi îi punea un căluş în gură, pentru ca vecinii să nu audă ţipetele victimei, dându-i de mâncare numai resturi adunate de prin gunoaie”, este un pasaj din ce au stabilit procurorii DIICOT.
Acestea sunt, așadar, succint faptele pentru care Gheorghe Lazăr a ajuns din nou în pușcărie, la 82 de ani împliniți. Având în vedere că are de executat 12 și 8 luni, plus aproape 10 ani din detenția pentru crime, individul nu pare a mai avea vreo șansă de a ieși pe picioarele sale de după gratii.
Ajungem acum și la crimele pentru care, atenție, a stat închis doar mai bine de zece ani. Pe data de 6 iunie 2000, în parcarea din apropierea cabanei Mestecăniş a fost găsit, acoperit cu fân şi cu o pătură, cadavrul unei femei tinere, de etnie romă, de aproximativ 25 de ani. Victima, aveau să concluzioneze legiştii în urma necropsiei, murise prin ştrangulare cu un bici, iar pe corp prezenta numeroase semne de violenţă.
După opt luni, la mijlocul lui februarie 2001, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre localităţile Sadova şi Pojorâta, mecanicul locomotivei acceleratului Iaşi -Timişoara a observat cadavrul unei persoane.
Era tot o tânără de etnie romă, al cărei cadavru, aveau să stabilească poliţiştii, a fost aşezat pe şinele de cale ferată, pentru a simula un accident feroviar. Victima fusese omorâtă în altă parte, iar asasinii, în încercarea de a-şi acoperi urmele, au aşezat-o între şine, de-a lungul căii ferate. Trenul a trecut peste cadavru, însă nu i-a provocat nici o tăietură, iar la autopsie, legiştii au stabilit adevărata cauză a morţii: ştrangularea. La necropsie, s-a observat şi că victima avea pe corp urme ale unor agresiuni.
În cel de-al doilea caz, judiciariştii au reuşit să afle identitatea tinerei omorâte, o fată de 20 de ani, din comuna Vultureşti. Aşa au reuşit să ajungă şi la cei care au omorât-o. Gheorghe Lazăr, care pe atunci avea 63 de ani, şi fiul acestuia cu acelaşi nume, zis „Norocel”, la acea vreme de 17 ani. Făcând conexiuni între fapta din 2001 şi cea din 2000, ofiţerii şi procurorii criminalişti au reuşit să probeze că ambele crime au fost comise de Gheorghe Lazăr.
Și atunci oamenii legii au stabilit că cele două victime, care proveneau din familii dezorganizate de romi, erau obligate să cerşească şi să întreţină relaţii sexuale pe bani pentru clanul Lazăr. Practic, îndeletnicire pe care cei doi au reluat-o după ce au fost eliberați condiționat Gheorghe Lazăr, tatăl, a primit 20 de ani pentru omor deosebit de grav, iar fiul său, 10 ani, pentru complicitate.
Acelaşi Gheorghe Lazăr a fost suspectul principal într-un alt dosar de crimă, faptă petrecută în 1996, când, pe data de 4 mai, pe raza satului Mestecăniş, comuna Iacobeni, într-o zonă împădurită, la aproximativ 30-40 de metri de drumul naţional 17, a fost descoperit cadavrul unei persoane de sex feminin, de aproximativ 35-40 de ani. Trupul neînsufleţit al victimei era în stare avansată de descompunere, o parte din cadavru fiind mâncat de animale. Femeia avea în jurul gâtului un laţ, răsucit cu ajutorul unei bucăţi de lemn. Legiştii au concluzionat la acea vreme că victima a murit ştrangulată, iar crima fusese comisă cu câteva luni în urmă. Modul de operare era similar cu cele două crime, însă în acest caz nu au fost probe, fapta fiind între timp prescrisă.
În spatele gratiilor, Gheorghe Lazăr s-a apucat de şcoală şi, la 71 de ani, a absolvit clasa I. A fost dat ca exemplu de reprezentanţii penitenciarului de la Botoşani.
După zece de ani de puşcărie, în noiembrie 2010, a fost liberat condiţionat, fiind considerat un „deţinut model” şi beneficiind de legislaţia care permite persoanelor private de libertate care au peste 60 de ani să iasă din puşcărie după executarea a jumătate din pedeapsa primită.
Din 20 de ani de temniţă, a scăpat doar cu zece executaţi.
„În primul rând, vreau să îmi văd familia şi apoi să mă duc la o mănăstire, să mă închin, şi pe urmă să mor între ai mei. Să nu mor în puşcărie, să mor acasă. Asta aş vrea...”,
mărturisea din penitenciar Lazăr, care însă, revenit acasă, a uitat de această dorință.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: