Un conducător de la o unitate de stat și-a dat în judecată șefii pentru hărțuire

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași în septembrie anul trecut.  Și este deschisă de Dumitru Clipaciuc, șeful Secției Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, instituție aflată în subordinea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași și de Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”. 

 

 

Război în toată regula 

 

 

Șeful de la Botoșani s-a îndreptat împotriva conducerii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), căreia i se subordonează DRDP Iași și mai departe SDN Botoșani. 

 

Procesul este înregistrat la litigii de muncă, iar Dumitru Clipaciuc, deși este conducătorul SDN Botoșani, are calitatea de reclamant alături tocmai de Sindicatul Drumarilor Elie Radu. A avut până acum două termene prin care s-a stabilit modalitatea de administrare a probatoriului, următorul fiind programat pe data de 21 mai 2025. 

 

Acțiunea este îndreptată împotriva directorului DRDP Iași, Ovidiu Laicu și a directorului general al CNAIR, Cristian Pistol. 

 

 

Daune de 200.000 de lei 

 

 

Dumitru Clipaciuc solicită judecătorilor să-i oblige pe cei doi directori la plata unei sume de 200.000 de lei ca urmare a faptului că i-au fost încălcate dreptul la egalitate de șanse și tratament și la demnitate în muncă. 

 

Concret, conform cererii de chemare în judecată, șeful SDN arată că a fost supus de către conducerea DRDP la o serie de abuzuri prin „măsuri șicanatorii și discriminatorii”. Concret i s-ar fi cerut să-și dea demisia din funcție pentru a lăsa locul liber unei persoane agreate politic. Cum nu a dat curs solicitării, ar fi fost supus unor controale și cercetări special „fabricate” pentru a fi demis. 

 

Ar fi fost de asemenea cercetat disciplinar pentru a-i crea un mediu de muncă stresant, iar când a sesizat anumite derapaje în rândul salariaților din subordine, precum consum de alcool sau abateri disciplinare, acestea nu ar fi fost luate în considerare pentru a-i fi subminată autoritatea în fața propriilor angajați. 

 

Contactat de Botoșăneanul, Dumitru Clipaciuc a confirmat deschiderea procesului, însă a refuzat să facă comentarii la acest moment, deoarece încă nu există o sentință definitivă. Mai mult, a arătat că eventuale declarații în presă i-ar aduce cercetări disciplinare suplimentare din partea șefilor. 

 

 

SDN stă pe un butoi de pulbere

 

 

De altfel, Secția Drumuri Naționale Botoșani traversează la acest moment o perioadă critică după ce DRDP a aprobat o nouă organigramă prin care au dispărut o serie de posturi cheie din instituție, precum contabil șef, șefi de sector și șefi formație. Practic, specialiștii care coordonau activitățile din teren. 

 

Seria de probleme a fost dezbătută într-o ședință a Comisiei de Dialog Social convocată de prefectul Dan Nechifor: Românisme într-o instituție de la Botoșani, posturi desființate, inginerii angajați fictiv la Iași: Iau salariu pentru că nu fac nimic – VIDEO

 

Prefectul a promis că va transmite un memoriu către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum și la CNAIR. 

 

 

Probleme și pentru Laicu de la Iași care „prestează” de la domiciliu

 

 

Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași, a deschis și el un proces împotriva CNAIR după ce și-a aprobat singur plata a aproximativ 1.200 de ore lucrate de acasă. În urma acestor ore ar fi beneficiat de o sumă de aproape 10.000 de lei. 

 

Concret, orele „de permanență” ar fi fost efectuate între iulie și decembrie 2022, perioadă în care a stat acasă și a coordonat activitatea instituției pe perioada fenomenelor meteo periculoase. 

 

Pontajele au fost anulate în instanță de conducerea Companiei Naționale de Drumuri, fapt pentru care Ovidiu Laicu a deschis mai multe procese împotriva CNAIR.