Un cartier din Botoșani unde oamenii își rup mâinile și picioarele intră în reparații – GALERIE FOTO

Pe final de vară a anului 2019, Primăria Botoșani și-a propus să repare aleile pietonale dintr-un cartier problemă al orașului.

 

Muncitorii de la firma Conrec vor interveni în cartierul din Bulevardul Mihai Eminescu, din spatele Bisericii Roset de unde au fost depuse mai multe plângeri.

 

”Vom intra să reparăm aleile pietonale din spatele Bisericii Roset și din spatele Serviciului Pașapoarte. Este un cartier unde am avut nenumărate plângeri, pensionari care pe timp de noapte s-au împiedicat, unii și-au rupt mâna, alții au avut probleme la picioare din cauza faptului că acele alei pietonale sunt foarte degradate”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

De asemenea, pe contractul valabil două luni de zile și cu o valoare de 450.000 de lei fără TVA, se va finaliza și partea de lucrăridin strada Teatrului.

 

Lucrările încep miercuri, 28 august 2019, contractul fiind semnat recent.

 

„În cursul zilei de luni, 26 august 2019 a fost semnat contractul inermediar pentru întreținere și reparații străzi în municipiul Botoșani. Acel contract care este valabil până la atribuirea licitației privind acordul cadru pe 4 ani pentru reparația străzilor din oraș”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

 

Lucrările planificate pentru acest contract intermediar sunt în sumă de 450.000 de lei fără TVA și presupun intervenții în regim de urgență la plombări, dar și în zone foarte multe cu gropi care vor fi acoperite.

 

„Suntem puțin în urmă cu marcajele din municipiu, vom urgenta în special marcajele în jurul școlilor, deoarece se apropie începutul anului școlar și avem nevoie de marcaje cu prioritate în dreptul instituțiilor de nvățământ, școli, grădinițe, licee. Vom continua apoi cu marcaje în tot orașul”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

De asemenea, se va interveni și pe străzi împietruite acolo unde este considerat prioritar.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store