Un botoșănean vrea o locuință care a ars: Aleșii de la Municipiu văd un pericol

În ședința ordinară de Consiliu Local, convocată în dimineața zilei de joi, 24 septembrie 2015, aleșii locali au dezbătut un proiect de pe ordinea de zi privind repartizarea unei locuințe sociale situate pe strada Piața 1 Decembrie, din municipiul Botoșani.

 

Consilierii locali au dezbătut proiectul de hotărâre și au analizat dacă familia Simiriuc din Botoșani poate sau nu să locuiască în apartamentul social de pe strada sus menționată, în condițiile în care imobilul este băgat în reabilitare după ce a fost grav avariat în urma unui incendiu.

Prima care și-a exprimat opinia referitor la repartizarea acestei locuințe a fost Mihaela Huncă, care a declarat că încă nu este locuibilă și mai mult decât atât reprezintă un pericol. În discuție a intervenit și consilierul local Cătălin Alexa care a declarat că locuința de pe strada 1 Decembrie este în plin proces de reabilitare. ”Lucrările nu sunt finalizate, mai trebuie amplasată o chiuvetă și făcut branșamentul electric”, a spus Cătălin Alexa, care a propus mai apoi amânarea proiectului de hotărâre pentru ședința următoare și introducerea unui nou articol.