Determinat de lanţul de succese început cu performanţa obţinerii locului al treilea la un important concurs de muzică, botoșăneanul a hotărât să revină în România, după 15 ani de rezidenţă în Norvegia, una dintre ţările cu cel mai ridicat standard de viaţă.
Ovidiu Cernăuţeanu, cunoscut şi ca Ovi sau ca Ovidiu Jacobsen născut la Botoșani - devenit celebru în urma colaborării sale cu Paula Seling, alături de care a obţinut locul al treilea la Eurovision în 2010 -, a luat o decizie capitală în viaţa lui: a hotărât să revină în România, după 15 ani de rezidenţă în Norvegia.
Această decizie este cu atât mai importantă cu cât ea a fost luată de comun acord cu soţia lui, Kitty, care este norvegiancă get-beget.
Astfel, soţii Jacobsen au hotărât să se stabilească în România împreună cu cei doi copii - Martin (6 ani) şi Philip (4 ani). Şi-au vândut casa din Stavanger şi au luat, deocamdată în chirie, o casă în Corbeanca. Kitty a renunţat la job-ul pe care îl avea la o bancă în Norvegia, preferând, deocamdată, să se ocupe direct de educaţia celor doi copii ai lor.
Pe de altă parte, Ovi munceşte pentru a-şi consolida poziţia obţinută prin performanţa de la Eurovision, respectiv continuă să se împartă între concertele din România şi cele din Scandinavia, compune şi produce piese. Nu este exclus ca tot Eurovisionul să reprezinte un nou prilej de succes pentru Ovi. (Sursa: Mediafax)