Un botoșănean se zbate între viață și moarte la Urgențe după ce a fost spulberat de o mașină – FOTOGALERIE 

Cu puține minute în urmă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati a fost transportat un bărbat, după ce a fost implicat într-un accident rutier și luat pe capota mașinii de către o șoferiță.

 

Totul s-ar fi petrecut pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, acolo unde bărbatul, când se afla în trafic pe o bicicletă, a fost lovit de către un autoturism Volkswagen, la volanul căruia se afla o femeie, fiind luat drept pe capotă și izbit de asfalt. În momentul în care a căzut, bărbatul s-a lovit cu capul de dalele de piatră de pe carosabil. Starea sa de sănătate este una extrem de gravă, iar în urmă cu puțin timp a fost transferat pe unitatea spitalicească din municipiul Botoșani și diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral. Din câte se pare, bărbatul de aproximativ 60 de ani a pierdut și o cantitate însemnată de sânge în urma impactului cu solul. De asemenea, acesta se zbate între viață și moarte, șansele acestuia de supraviețuire fiind minime din cauza rănilor. (Ș.V.)

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44252:TRAGEDIE: Biciclist MORT după un impact c-o Toyota: Sacoșă cu pâine plină de sânge ]]