Un botoșănean s-a rătăcit în Masivul Retezat: Jandarmii pe urmele lui

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Dorohoi s-a rătăcit în zona Schitul Pleşa – Uricani din Masivul Retezat.

 

Botoșăneanul plecase la Schitul Pleșa, însă pe traseul de întoarcere s-a abătut de la drum și s-a rătăcit. Bărbatul a sunat imediat la numărul unic de urgență 112, iar jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montani Straja și salvamontiștii formației Uricani din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara au plecat imediat în căutarea lui.
Din fericire, acțiunea de salvare a bărbatului nu a fost foarte dificilă, întrucât acesta nu s-a îndepărtat de locația comunicată prin telefon, iar salvatorii au reușit să îl găsească în timp util. Bărbatul se afla într-o poiană, la o distanță de aproximativ trei kilometri de schit. Jandarmii și salvamontiștii l-au condus pe turist la stația de plecare a microbuzelor, din orașul Uricani, acesta dorind să se întoarcă în localitatea de domiciliu”, a declarat maistru militar Andrada Pop, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara. Din fericire, turistul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
CITEȘTE: Un botoșănean s-a rătăcit în munți, în timp ce căuta o pernă pe care să pună capul