Un botoșănean rămas fără casă își strigă durerea pe străzile urbei: Vă rog să mă ajutați! FOTO

Oamenii străzii îmbrăcați în haine murdare și rupte, inspiră de cele mai multe ori milă pentru soarta cruntă pe care o au, de aceea, unii cetățeni ai municipiului Botoșani nu se zgârcesc în a le da un ban de o pâine sau de un ceai cald, vândut la automatul de la colțul străzii. Cum este și cazul lui Mircea Palade, un dorohoian rămas pe drumuri, fără bani de mâncare și de medicamente, care susține că ar fi fost victima unei nedreptăți.

 

Se afla astăzi, 2 noiembrie 2015, pe strada din apropierea Spitalului de Copii, cu o pancartă în mână și în cealaltă o sacoșă cu ceva resturi de mâncare. Mergea cu capul în jos, gândindu-se ce îi va aduce ziua de mâine. L-am oprit din drum, în momentul în care ochii mei s-au intersectat cu bucată murdară de carton pe care era scris un mesaj simplu, dar cu o însemnătate sufletească enormă: ”Rămas fără locuință, fără bani de mâncare, fără bani de medicamente. Vă rog să mă ajutați. Mulțumesc”. Mircea Palade, așa cum s-a prezentat bărbatul de 56 de ani, are o poveste de viață tristă, dar în același timp revoltătoare, căci, spune el, ar fi rămas pe drumuri, nu mai are unde să stea, bani de medicamente nu are și cea mai dragă ființă din viața lui s-ar fi ridicat la Ceruri.


”Eu sunt singur la părinți, nu am frați, nu am surori, nu am pe nimeni. În 2007 eu am suferit o operație la piciorul stâng, la Spitalul Județean Târgul Mureș, am fost internat și cât am stat în spital, o femeie pe care am lăsat-o de încredere în casă să aibă grijă de mama m-a lăsat pe drumuri. Dacă știam, găseam pe altcineva de încredere. A dat drumul la cineva în casă, a căutat actele de proprietari ale apartamentului, mama fiind nevăzătoare a semnat actele de proprietari și am rămas pe drumuri. Mama de Ispas, în 2009 a murit”, povestește bărbatul.


Am fost de mai multe ori pe la instituțiile publice, de două ori m-a luat salvarea. Vă spun sincer, nu am bani de medicamente. Aseară am fost la o farmacie și m-am rugat să îmi dea niște pastile. Mi-au dat într-adevăr cu câți bănuți am avut. Multe lume mi-a zis bă, Mircea, du-te la un post de televiziune, la București, du-te la președintele României, la ministrul de Interne”, a mai spus omul străzii.
Mircea Palade mai susține că ar fi încercat să facă demersuri pentru a putea obține o locuință socială, însă toate eforturile au fost în zadar.
M-am dus cu cazul meu la un avocat, în blocul unde am stat, când am ajuns și i-am povestit, mi-a zis: tu știi câți bani te costă treaba asta?Mi-a zis că mă costă procesul 3.000 de lei, în 2009. Vecinii de pe scara unde am stat eu, mi-au zis că femeia asta care m-a lăsat pe drumuri, a venit la ușa dumnealor să-i oblige să semneze, să facă ce vrea ea în apartamentul unde am stat eu”, a mai afirmat bărbatul. De altfel, acesta este de părere că femeia a cărui nume nu l-a divulgat și care l-ar fi lăsat fără acoperiș deasupra capului, ar fi avut influențe în municipiul Dorohoi, de aceea, orice ar face pentru a-și recupera casa, ar fi în van.
În încheiere Mircea Palade ne-a mai mărturisit că încă mai  datorii de la înmormântarea mamei sae pe care trebuie să le restituie oamenilor care l-au ajutat financiar în momentul de cumpănă . ”Și mă rog la lume, de azi pe mâine”, a spus botoșăneanul.