În vremuri de austeritate: Un botoșănean pe lista „ștabilor” de la RAR, salarii frumoase și proprietăți „fără număr”

Cu circa 1.600 de angajați, cum se prezintă RAR pe site-ul său, multe dintre salariile din conducere rămân un secret.

Mai puțin, însă, averile sau sumele provenite din alte activități.

 

Ce avere are șefa RAR și ce salariu încasează

 

Potrivit declarației sale de avere, directorul general, Alina Niță, încasează anual de la stat un salariu de 52.877 de lei pentru activitatea sa la RAR plus 274.026 de lei (contract mandat). De asemenea, are mai multe terenuri, dintre care unul agricol primit moștenire (Giurgiu) și patru intravilane. În cazul celor patru din urmă, doar unul se află 100% în proprietatea sa (Mogoșoaia), celelalte fiind cotă parte 50% (București).

 

DC News mai scrie că directorul general RAR mai deține o casă de 236 de metri pătrați, în Mogoșoaia, și un apartament de 125 de metri pătrați, în București, în acest caz având cotă parte 50%. Are și trei credite la bancă, în valoarea de 46.900 de euro, 255.175 de lei și 360.000 de lei.

 

Alina Niță se află la conducerea RAR din martie 2022.

 

Ce venituri sunt în Consiliul de administraţie

 

Mîndrescu Bogdan Stelian  (membru) încasează de la RAR un venit anual de 162.357 lei. Însă acesta este suplimentat cu banii pe care îi primește de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română - 93.246 de lei/an, și cei de la Ministerul Transporturilor - 116.321 de lei/an - fiind secretar de stat

 

Barbu Nelu Vasile (administrator CA) încasează de la RAR un venit anual de 88.836 de lei, plus 102.706 de lei/an de la PSD (contract de muncă) și 38.166 de lei de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (contract de muncă).

 

Chisăliță Ioan Narcis  (membru) încasează anual de la RAR 98.712 de lei. Pe lângă această sumă, mai bagă în buzunare 42.000 de lei/an, fiind consilier parlamentar. Alții 21.000 de lei vin din munca prestată de soția sa, ca asistent personal în cadrul Primăriei Municipiului Reșița.

 

Dolineaschi Andrei  (membru) are un venit anual de 88.836 de lei la RAR. Iar conturile îi sunt rotunjite de sumele frumoase pe care le primește pentru funcția de consilier la Camera Deputaților - 71.010/an și cea de consilier PSD - 124.877 de lei. Soția sa mai aduce 79.334 de lei, fiind consilier la Casa de Asigurări de Sănătate.

Articolul integral poate fi citit AICI