Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat în trafic, un botoşănean care conducea un autoturism, deşi nu avea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice.
În data de 25 februarie 2023, în jurul orei 21.50, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca -I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Manoleasa, un autoturism, condus de un botoşănean în vârstă de 61 de ani.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului nu este emis niciun permis de conducere. În timpul discuţiilor au observat că „şoferul” emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Poliţiei Ştefăneşti în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana a fost condusă la Spitalul Săveni, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.