Un botoşănean beat turtă şi fără permis lovit la ieşirea din maşină

 

Aventuri la volan la 47 de ani cu alcool din belşug şi fără permis de conducere. Implicat, un botoşănean care s-a urcat la volan după ce s-a cinstit de Ziua Unirii a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce a provocat un accident rutier şi cel mai probabil se va alege cu dosar penal.

Joi, 24 ianuarie 2013 în jurul orei 15:00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul ca pe strada Codrului s-a produs un accident de circulație, în urma căruia au rezultat pagube materiale, iar unul din conducătorii auto se afla sub influenta băuturilor alcoolice.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit ca Aurel C., de 47 ani,  din Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Codrului, a oprit din cauza unei avarii, însa nu s-a asigurat la deschiderea portierei, împrejurare în care a fost acroşat de un autoturism condus regulamentar de O. Viorel.
Conducătorul auto Aurel C.  a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Urgenţă Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că  Aurel C.  nu poseda permis de conducere. Față de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
CITEŞTE:
 Mort de beat la volan a lovit un chioşc în Piaţa Centrală