Un botoșănean a rămas FĂRĂ permis după o acțiune amplă a polițiștilor

Polițiștii au organizat o acțiune pentru verificarea respectării normelor rutiere.

 

Miercuri, 23 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc și verificarea respectării normelor rutiere.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 92 de persoane, au fost controlate 20 de autovehicule și au fost efectuate 5 testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.905 de lei.

 

Totodată pentru abaterile înregistrate la regimul rutier, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.