Un botoșănean a lovit mașina parcată a unei șoferițe, polițiștii au avut parte de o mică surpriză

Oamenii legii au deschis dosar penal.

 

În noaptea de 5 spre 6 iunie 2023, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni (județul Argeș) au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Călinești, o femeie și-a găsit autoturismul, pe care îl avea parcat în fața porții, avariat.

 

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești, care au constatat faptul că, un bărbat de 35 de ani, din Cristinești, județul Botoșani, care conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Ciocănești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu autoturismul parcat.

 

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere.

 

De asemenea, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă cel în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și 336 din Codul Penal.

(foto – generic)