Un botoşănean a ajuns la Urgenţe după ce și-a prins bărbăţia în tocătoare: CE s-a întâmplat

Bărbatul de 46 de ani a fost foarte aproape, la câțiva milimetri chiar, să rămână fără organul genital, din cauza unei mișcări neatente. 

 

Acesta toca foraje la un utilaj și, la un moment dat, s-a apropiat de partea motorizată a instalației.

"Și-a prins organul genital în tocătoare, între cureaua de transmisie şi partea rotativă, iar pielea i-a fost smulsă cu totul. Victima a ajuns la Urgențe și a fost internat la Secţia de urologie. Acolo, medicii vor încerca să îi redea funcţionalitatea şi estetica organului genital”, a precizat un medic

Medicii din Botoșani au avut de-a face și cu un alt caz similar. A doua zi după acest incident, la Urgențe a ajuns un bărbat de 49 de ani, care și-a prins organul genital într-o…ploscă urinară.

 

„Victima”, care suferă de o boală nervoasă și era imobilizată la pat, a improvizat o ploscă urinară, în care s-a tăiat.

„Pacientul a suferit o plagă tăiată cutanată peniană, din fericire fără a fi penetrantă, iar după ce a fost toaletată rana, a fost externat”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD. 

(Sursa: Libertatea)