Un bărbat și-a ieșit din minți și a fost la un pas să spargă geamul Judecătoriei Botoșani

Bărbatul a fost condus imediat la spital după ce a încercat să spargă geamul clădirii cu ajutorul unui obiect.

 

Joi seară, 12 septembrie 2024 în jurul orei 23:40, subofițerul jandarm care executa serviciul de pază și protecție instituțională la Judecătoria Botoșani a observat un bărbat care a pătruns fără drept în curtea instituției, prin escaladarea gardului.

 

Jandarmul a acționat prompt și l-a oprit pe bărbatul în vârstă de 42 de ani din intenția de a sparge un geam de la clădire cu ajutorul unui obiect contondent pe care îl avea asupra sa.

 

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în perimetrul Judecătoriei Botoșani, după care, având în vedere comportamentul și starea de agitație psihomotorie a acestuia, a fost condus la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Mavromati, care a dispus internarea sa la Secția de Psihiatrie.

 

În cazul în care bărbatul ar fi reușit să își pună intenția  în aplicare, acesta risca pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală.

 

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani asigură pază și protecţia instituțională la 18 obiective dispuse în municipiul  Botoșani, municipiul Dorohoi, orașul Darabani și orașul Săveni, iar pe timpul executării misiunii, jandarmii au atribuții de constatare a faptelor de natură penală sau contravențională  și de aplicare a măsurile legale ce se impun, potrivit competențelor.