Un bărbat cu permis american a dat de necaz la Botoșani

S-a întâmplat în cursul zilei de sâmbătă, 5 august 2023. 

 

În data de 5 august 2023, în jurul orei 16.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși ţară, un bărbat cu dublă cetățenie, americană şi R. Ucraina, în vârstă de 49 de ani, la volanul unui autoturism, cu intenția de a se deplasa către R. Moldova.

 

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Washington/SUA, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia, însă valabil doar pe teritoriul SUA, fără a fi recunoscut la nivel internațional.

 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu știa că permisul de conducere deținut nu poate fi folosit în afara SUA.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.