Un bărbat a fost săltat de polițiști direct de pe aeroport și dus de urgență în Penitenciarul Botoșani

O infracțiune aparent mică te poate trimite după gratii. E cazul unui bărbat ridicat de polițiști de pe Aeroportul Salcea și escortat la Penitenciarul Botoșani.

 

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, a fost ridicat de poliţiştii suceveni de pe Aeroportul Salcea, unde a revenit acasă, de la Londra, la o zi după ce a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă. 

 

Cazul lui Mircea Balan este un exemplu despre cum o infracţiune aparent măruntă te poate trimite după gratii.

 

Mircea Balan a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, după ce a declarat că la volanul unei maşini urmărite de poliţie nu s-a aflat şoferul identificat de poliţie. Acesta din urmă a refuzat să sufle în etilotest ori să-i fie testată alcoolemie, astfel că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de refuz de recoltare a probelor biologice. Dacă acesta din urmă a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare, Mircea Balan nu a fost la fel de norocos. Asta pentru că avea deja o condamnare la 1 an de închisoare, suspendată condiţionat, într-un dosar de abuz de abuz de încredere.

 

În aceste condiţii, magistraţii Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc au dispus ca Mircea Balan să fie condamnat la 6 luni de închisoare pentru mărturie mincinoasă, fără a mai putea beneficia de suspendarea pedepsei. Mai mult, prima condamnare, la 1 an de închisoare cu suspendare, a fost revocată şi transformată în una cu executare. Judecătorii au dispus ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 1 an şi 6 luni de închisoare.

 

Sentinţa Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a rămas definitivă la Curtea de Apel Suceava pe data de 6 martie. Mircea Balan a fost preluat de o escortă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriri şi a fost depus în Penitenciarul Botoşani, unde îşi va executa pedeapsa. (Sursa: Monitorul de Suceava)