Un avocat botoșănean salută decizia prin care politicieni de prim rang scapă de condamnări: Este una corectă

Tânărul avocat botoșănean Eduard Luca a apreciat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul ALDE Botoșani, decizia Curții Constituționale privind nelegalitatea completurilor de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

 

”Este o decizie foarte bună”


Acesta a explicat că vorbește atât ca lider al tineretului Alianței Liberalilor și Democraților, cât și prin prisma meseriei sale.


”Într-adevăr, este o decizie foarte bună. Vorbim despre o decizie care vine să sublinieze importanța principiului legalității desfășurării procesului penal și desigur dând posibilitatea în același timp, potrivit celor menționate și în partea finală a hotărârii, a elementului potrivit căruia hotărârile rămase definitive pot fi contestate”,


Eduard Luca, avocat.

 


Potrivit acestuia, hotărârile definitive luate până în data de 23 ianuarie 2019, sunt supuse doar căilor extraordinare de atac.


”Dar decizia într-adevăr produce anumite efecte care vor avantaja în mod sigur categoria de persoane care a fost deranjată de compunerea ilegală a completurilor de trei judecători. Noi, ALDE Botoșani și până la urmă și eu personal, considerăm că această decizie este una corectă și care vine să respecte principiile de bază ale statului de drept și procesului penal, reglementate în Codul de Procedură Penală și vom susține în continuare sub acest aspect buna desfășurare a unor situații litigioase”,


Eduard Luca, avocat.

 

De la Vâlcov la Udrea


Curtea Constituțională a admis miercuri, cu majoritate de voturi, conflictul dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție privind completurile specializate pe corupție de la ICCJ.


Judecătorii au constatat existența unui conflict până la data de 23 ianuarie 2019, când colegiul de conducere al ICCJ a decis înființarea de completuri specializate.


Toate procesele aflate pe rolul ICCJ la completurile de trei judecători vor fi reluate dacă nu au primit între timp o sentință definitivă pentru că hotărârile au fosta date de completuri care nu erau specializate în fapte de corupție.


Darius Vâlcov, Elena Udrea, Alina Bica și Andreea Cosma sunt câteva nume sonore beneficiare ale deciziei Curții Constituționale. Practic, condamnările de la instanța de fond vor fi anulate, iar procesele vor fi reluate de la capăt, deschizând posibilitatea prescrierii faptelor până la terminarea noilor procese.

 

 

DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL