Un atlet veteran va alerga peste 800 de km, ajunge și la Botoșani

Maratonul se desfăşoară în 4 etape, timp de 41 de zile.

 

Un atlet veteran din Alba, Vasile Hârjoc, în vârstă de 69 de ani, va alerga, câte 21 de kilometri în fiecare judeţ al ţării, de la Alba Iulia la Bucureşti, în patru etape, în Maratonul dedicat Centenarului Încoronării, în perioada 26 aprilie – 2 octombrie.

 

Startul Maratonului Centenarului Încoronării a fost dat, marţi, în faţa Primăriei municipiului Alba Iulia.

 

Maratonul se desfăşoară în 4 etape, timp de 41 de zile, de la Alba Iulia la Bucureşti.

 

Prima etapă va fi parcursă de Vasile Hârjoc în Regiunea Centru, în judeţele Alba, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu. Vor urma Regiunea Vest, în judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara, Regiunea Nord – Vest, în judeţele Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Bistriţa Năsăud, Regiunea Nord – Est, în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Neamţ, Regiunea Sud – Vest, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt şi Vâlcea, Regiunea Sud – Est, în Vrancea, Buzău, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, Regiunea Sud, în Argeş, Dolj, Prahova, Ialomiţa, Giurgiu, Tulcea, Călăraşi, şi se va încheia în Bucureşti.

 

În martie, Vasile Hârjoc a câştigat Semimaratonul de la Budapesta la categoria de vârstă de peste 65 de ani. Vasile Hârjoc s-a născut în comuna Cut, în anul 1953.

 

A jucat fotbal la Metalurgistul Cugir, până la vârsta de 17 ani, iar apoi a lucrat la Uzina Mecanică din Cugir. A început să alerge la vârsta de 39 de ani şi a participat la mai multe maratoane din lume. Între anii 2003 şi 2008 a locuit în SUA, unde a participat la mai multe maratoane. În octombrie 2022 se împlinesc 100 de ani de la evenimentul de încoronare a regilor Ferdinand şi Maria în Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia.