Un adolescent de 17 ani s-a urcat la volan și a ajuns cu mașina într-un gard

Polițiștii continuă cercetările.

 

La data de 3 mai 2021 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Dumbrava Roșie din Dorohoi a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

 

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt :

 

Un tânăr de 17 ani, din municipiul Dorohoi, a  condus un autoturism pe raza municipiului Dorohoi, iar când a ajuns pe strada Dumbrava Roșie, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

 

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

 

Fiind efectuate verificări în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store