Un actor din Botoşani, mărturisiri despre relația pe care a avut-o cu Stela Popescu: Nu dădea niciun semn de boală 

Tânărul din Botoşani, însoţit de un bun prieten se afla chiar în timpul unui interviu live pe Facebook pentru o revistă, în momentul în care a aflat vestea tragică. 

 

Cei doi au mărturisit că au cunoscut-o pe marea actriță, ba chiar s-au întâlnit cu ea recent.

 

Botoşăneanul Octavian Strunilă a povestit că Stela Popescu a fost invitată în cadrul emisiunii sale „Jocuri de celebritate”, în ultimele luni. El a povestit că a actrița se simțea chiar foarte bine, avea multă energie și nu prezenta semne de boală.

 

„E o veste foarte tristă. Eu nu am avut un contact atât de strâns cu domna Stela, în sensul în care nu am filmat într-un proiect cu dânsa și nici în teatru n-am colaborat. Chiar este o veste tristă, ne pare foarte rău. Se întâmplă asta după o carieră adevărată. Stela Popescu poate să însemne pentru teatrul românesc, pentru scena românească, ceea ce și-ar dori orice femeie de la o carieră în meseria asta, de la cântat, până la spectacole, televiziune și filme. (…)

 

Eu am cunoscut-o pe doamna Stela, dar nu am filmat în același proiect. Ne-am întâlnit ca să zic așa și într-adevăr avea multă energie. De asta mă miră vestea, pentru că ea avea o energie debordantă chiar în ultima perioadă. A venit la noi la emisiune la „Jocuri de celebritate” și a filmat, și era extrem de vie și de sănătoasă la cap, pentru un om de vârsta dânsei. Vreau să spun că era în temă cu absolut tot ce se întâmplă, era la zi cu absolut tot ce se întâmplă. Jocuri de celebritate este un concurs despre vedete din întreaga lume și despre tot ce întâmplă astăzi și dânsa a fost foarte bună în emisiunea respectivă și asta se întâmpla acum nu mai mult de jumătate de an și mă miră. Mă miră foarte tare că s-a întâmplat asta.

 

Nu dădea niciun semn de boală, ba din contră mi se părea că era un om, care ar fi putut să facă meseria asta în continuare atât pe teatru, cât și pe film,” a spus Octavian Strunilă pentru revista Avantaje.

 

De asemenea, Paul Ipate, prietenul lui Octavian Strunilă, a povestit faptul că imediat după ce vorbea cu Stela Popescu, starea i se schimba complet și avea mai multă energie.

„Eu am cunoscut-o pe Stela Popescu foarte puțin, era o femeie plină de o energie bună. Atât cât am cunoscut-o, pot să spun că era o femeie extrem de energică. Nu mai vorbim despre talentul ei și despre ce a făcut în teatru, pentru că este pleonastic, este evident ce a lăsat femeia asta în urmă ca actor. De două, trei ori am interacționat cu ea și pot să spun că era o femeie extrem de iubitoare, energică și mișto. Când am cunoscut-o prima dată pe această femeie am rămas în cap cu atât: uite ce mișto e femeia asta, cât de optimistă este. După ce am vorbit cinci minute cu ea, am plecat cu o super energie, oricât de deprimat eram sau de supărat, mi-am revenit,” a adăugat și Paul Ipate.

Actrița, care în luna decembrie urma să împlinească 82 de ani, a fost găsită fără viață în locuința sa. După ce a fost primit apelul de urgență, două autospeciale SMURD s-au deplasat în zona în care locuia actrița, însă medicii nu au mai putut să o salveze. În momentul în care medicii au ajuns la fața locului, aceștia doar au putut constata decesul, fără să mai fie nevoie de resuscitare.

 

„Un echipaj de-al nostru a fost la domiciliul dumneaei, în jurul orei 15.50 şi a găsit-o fără semne vitale”, a declarat doctorul Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti.
 

download from google play download from apple store