Umbrărescu „face spectacol” pe șantierul pentru Autostrada Moldovei care va fi gata înainte de termen

Dorinel Umbrărescu și furnicarul UMB fac spectacol pe Autostrada Moldovei!

 

Lucrările gata anul acesta 

 

Potrivit estimărilor făcute de oficialii de la Ministerul Transporturilor, 6 sau 7 din cele 13 loturi care se află în prezent  în construcție de la Ploiești până la Pașcani ar putea fi gata în acest an, unele dintre ele chiar înainte de termen.

 

În prezent, stadiul cel mai avansat al lucrărilor este pe două loturi care fac parte din tronsonul Ploiești – Buzău, unde au fost semnate primele contracte, iar lucrările au fost demarate încă din vara anului 2023, scrie RomâniaTV.

 

Cu toate acestea, Dorinel Umbrărescu și furnicarul UMB, fac spectacol pe șantierele A7 dintre Buzău și Focșani, unde a fost înregistrată cea mai mare evoluție și asta pentru că au fost turnați primii kilometri de asfalt.

 

Stadiul lucrărilor

 

Conform Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere stadiul fizic al lucrărilor la ora actuală pe A7 este următorul:

 

Tronsonul Ploiești – Buzău:  Lotul 1 Dumbrava (Ploiești) – Mizil (Asocierea Impressa Pizzarotti & C SPA – Pizzarotti SA – Retter Project Management SRL) – stadiul fizic 40%. Lotul 2 Mizil – Pietroasele (Asocierea Coni SRL – Trace Group) – 35,4%. Lotul 3 Pietroasele – Buzău (Asocierea Nurol Inşaat Ve Ticaret A.S. (lider) – Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S) – 0,0%. Procentul înregistrat în cazul lotului 3 era de așteptat, în condițiile în care contestațiile au întârziat cu un an semnarea contractului de lucrări, acesta fiind semnat abia în toamna lui 2023.

 

Tronsonul Buzău – Focșani (tot segmentul este construit de firmele lui Dorinel Umbrărescu): Lotul 1 Buzău – Vadu Pașii – 24,72%. Lotul 2 Vadu Pașii – Rm. Sărat – 25,24%. Lotul 3 Rm. Sărat – Mândrești Munteni  – 26%. Lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord – 27%. Acesta este cel mai lung dintre tronsoanele A7, singurul împărțit în 4 loturi, iar lucrările au început la finalul lui februarie 2023.

 

Tronsonul Focșani – Bacău (tot tronsonul este construit de consortiul Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL, aparținând lui Dorinel Umbrărescu): Lotul 1 Focșani Nord – Domnești Târg – 16%, Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni – 4%, Lotul 3  Răcăciuni – Bacău – 2%. De precizat că, în cazul primului lot, lucrările au înregistrat un avans spectaculos. Termenul final pentru acest lot este 2025, dar oficialii din Ministerul Transporturilor au declarant, recent, că este foarte posibil ca acesta să fie gata în 2024, înainte de termen.

 

Cât despre tronsonul Bacău – Pașcani (împărțit în 3 loturi, pe care tot Umbrărescu le construiește), aici lucrările au început cel mai târziu, iar stadiul fizic pe fiecare din cele 3 loturi este sub 2%.

 

Mai multe fonduri pentru Autostrada Moldovei

 

Reprezentanții Ministerului Transportului spun că în 2024, Autostrada Moldovei va primi mai multe fonduri, față de anul precedent.

 

Pe primul loc la finanțare se află Autostrada A7 sectorul Bacău – Pașcani Focșani – Bacău, cu un buget propus de 1,15 miliarde de lei.

 

Pe locul doi se află A1 Sibiu – Pitești, cu o alocare de 1,13 miliarde de lei pentru anul 2024. Podiumul este completat de Autostrada Transilvania (A3), cu un buget propus de 909 milioane de lei.

 

Iar pe locul trei se află celelalte tronsoane din A7, unde execută lucrări firmele lui Dorinel Umbrărescu.

 

Astfel, tronsonul Bacău – Pașcani va beneficia în 2024 de o alocare de 822 milioane de lei în acest an, după ce anul trecut cheltuielile au fost de 482 milioane de lei.

 

De asemenea, în acest an pentru tronsonul Buzău – Focșani este prevăzut un buget mai mare, de 802 milioane de lei, față de 471 milioane de lei în anul precedent.

 

Clasamentul continuă tot cu un tronson de pe A7, respectiv Ploiești – Buzău, unde sunt alocate fonduri 793 milioane de lei, peste nivelul de 640 de milioane de lei preliminat pentru 2023.