ULTIMUL pas: S-a stabilit data la care începe RECEPȚIA parcului Cornișa

Și cam asta ar fi ultima sută de metri în ceea ce privește darea în folosință a acestui parc regional de agrement care a suscitat atât de mult interes preponderent din partea botoșănenilor, însă nu numai.

 

Astăzi, într-o conferință de presă primarul orașului a anunțat că s-a stabilit o dată la care se va întruni comisia de recepție al cărei președinte este viceprimarul Cosmin Andrei. Din comisie vor mai face parte reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) sau de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

 

„Pe data de 6 august înseamnă pentru noi convocarea comisiei de recepție, am pregătit toate documentațiile pe care le-am armonizat, au fost o serie de intervenții care au excedat termenului inițial. Am convocat ISC să ne dea om în comisie ca să facem toată partea de recepție”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Pentru ultimele pregătiri înaintea deschiderii efective a acestui complex, municipalitatea trebuie să aloce o sumă de 945.000 de lei, necesară efectuării recepției dar și avizării tuturor obiectivelor.

 

„Problema este să alocăm sumele necesare de bani pentru a pune în funcțiune parcul de agrement Cornișa. O să vă dau două, trei exemple: va trebui să plătim cota ISC care e de 5% din valoarea lucrărilor finale și acum suntem undeva la final, pentru ca dacă nu facem lucrul acesta, ISC nu ne va trimite reprezentant în comisia de recepție”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Mai este nevoie de sume pentru plata constructorilor care au făcut reparații la piscina exterioară după ploile din vara anului trecut.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store