Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani a plecat duminică pentru totdeauna, însă va rămâne mereu în amintirea celor care l-au cunoscut.
Slujba de înmormântare a lui Dorin Romeo Floareș a avut loc la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva de pe Pietonalul Unirii și a avut ca participanți directori de instituții, oameni de afaceri, bancheri, politicieni, colegi mai vechi și mai noi.
Înaintea tuturor i-a fost însă familia, inclusiv mama, alături de care duminică de duminică mergea la Cimitirul Pacea și care acum s-a aflat în postura de a-și conduce fiul pe ultimul drum.
Două mașini mortuare pline de coroane au precedat-o pe cea în care se afla sicriul și care era flancată de patru tineri îmbrăcați impecabil, din costumația cărora nu lipseau mănușile albe.
Doi preoți deschideau cortegiul funerar format din câteva sute de oameni și care cuprindea inclusiv câteva microbuze menite să transporte oamenii la cimitir.
Dorin Romeo Floareș s-a stins după o luptă de câteva luni cu o boală necruțătoare pe care părea că o sfidează, continuând să fie un om activ și să meargă la serviciu inclusiv săptămâna trecută.
Pe 29 iulie ar fi împlinit 56 de ani.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.