Ultima zi social-democrată de campanie, ultimele mesaje: USL,Tudor Gheorghe, mari sportivi, extremiști maghiari şi... Partium

Echipa lui Victor Ponta de la Botoșani îndeamnă printr-un comunicat de presă toți românii să meargă la ”vot duminică și să decidă cine va conduce România”. De asemenea, susținătorii de culoare roșie le aduce la cunoștință votanților să ”nu uite cine a făcut bine și cine a făcut rău când s-a aflat la conducerea țării”. Redăm mai jos comunicatul integral.

 

Reconstrucția USL

Victor Ponta a anunțat deja că îl va numi prim-ministru pe Călin Popescu Tăriceanu, alături de care intenționează să reconstruiască Uniunea Social Liberală, care promovează în egală măsură măsurile de dreapta de relansare a mediului de afaceri și pe cele de stânga privind protecția socială. Un alt susținător al candidatului Victor Ponta este Teodor Meleșcanu, care a fost deja numit ministru de externe, urmând să devină consilier prezidențial pe probleme de securitate națională dacă Victor Ponta va fi ales președinte. Unul dintre cei mai eficienți primari din România, confirmat prin votul bucureștenilor, medicul Sorin Oprescu știe poate cel mai bine că România are nevoie de cineva care știe să conducă o țară. O altă figură marcantă din echipa primului-ministru este medicul Raed Arafat, care a construit în România unul dintre cele mai performante sisteme de urgență din Europa. Jignit în mod josnic de Traian Băsescu, medicul Arafat este acum membru al Guvernului Ponta.

Artiști de prestigiu, alături de Victor Ponta

Nume celebre ale teatrului românesc, precum Radu Beligan, Florina Cercel, Costel Constantin, sau Adela Marcu, împreună cu artiști reprezentativi pentru muzica românească de calibrul lui Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis sau Gheorghe Turda consideră că România are nevoie un președinte tânăr, energic și inteligent precum Victor Ponta. Pe lângă numele din domeniul artistic, pe lista susținătorilor lui Ponta se adaugă cele din lumea sportului românesc, precum Ilie Năstase, Gabi Szabo, Helmuth Duckadam, Leonard Doroftei sau Titi Aur.

Tudor Gheorghe susține un președinte român

Între toate numele de marcă menționate mai sus, îl reținem pe Tudor Gheorghe, care prin muzica sa a reușit să exprime cel mai bine spiritul autentic românesc.
 „Avem nevoie, ca președinte, de un cetățean român, inteligent și mai ales viu!”, a declarat maestrul Tudor Gheorghe.

Echipa lui Klaus Iohannis

Reconstrucția PDL: Klaus Iohannis a anunțat deja că dacă va fi ales în funcția de Președinte al României va numi un guvern condus de un reprezentant al PDL. Numele vehiculate pentru funcția de prim-ministru cu Iohannis președinte sunt Cătălin Predoiu (fost ministru în guvernele PDL), Emil Boc sau chiar Traian Băsescu în cazul în care se va ajunge la un acord cu PMP. De altfel, afișarea lui Iohannis în campania prezidențială reprezintă a treia încercare a PDL de a-i păcăli pe alegători după guvernarea dezastruoasă în care au tăiat pensiile și salariile. Prima a fost la alegerile locale când PDL s-a afișat sub numele „Mișcarea pentru Botoșani”, iar astfel de denumiri au fost folosite peste tot în țară. A doua încercare a fost la alegerile prezidențiale când oamenii PDL au candidat sub sigla ARD (Alianța România Dreaptă). Cum au eșuat de fiecare dată, acum încearcă o nouă variantă: se îngrămădesc cu toții în spatele unui candidat de vitrină, care arată bine în poză, dar care rămâne mereu fără replică în fața oricui îi pune întrebări dificile.

Călăul pensiilor și salariilor, alături de Iohannis

Referitor la candidatura lui Klaus Iohannis, fostul prim-ministru Emil Boc, care a tăiat pensiile și salariile în 2010 și a majorat TVA la 24%, a declarat: „Îl susțin cu toată convingerea și voi face campanie pentru Iohannis cât îmi va fi cu putință. Total, adică”.
Cei mai reprezentativi lideri ai curentului extremist maghiar, respectiv László Tőkés și Zsolt Szilágyi au primit mulțumiri din partea lui Iohannis pentru susținerea lor. Cei doi susțin autonomia Ținutului Secuiesc, federalizarea României și constituirea regiunii autonome Partium, din județele Bihor, Sălaj și Satu Mare.
CITEȘTE:
Iohannis făcut laș de PSD-iști pentru că a refuzat dezbaterea de la Antena 3 cu Ponta