Angajații unei alte instituții de la Botoșani au început acțiunile de protest.
Este vorba despre salariații Agenției Județene de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Botoșani.
Aceștia au organizat un protest spontan și au întrerupt activitatea atât în municipiu cât și la centrele locale din județ.
Salariații sunt nemulțumiți de lefurile prea mici, care nu ar mai fi fost mărite din anul 2017.
În consecință, angajații solicită alinierea salariilor la nivelul APIA Aparat Central.
Și au transmis că au fost practic păcăliți să facă plățile către fermieri, în timp ce au fost exluși de la prevederile unui proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului (OUG) apărut miercuri, 6 decembrie 2023, privind salarizarea din bani publici.
Protestul a fost pașnic, salariații având în mâini pancarte cu „Grevă spontană/ Protest spontan”.
Valul de proteste cuprinde tot mai multe instituții publice.
În documentul atașat găsiți OUG-ul care „a umplut paharul” la APIA.
Ordonanța Guvernului