Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit în această seară la un accident rutier în localitatea Bălușeni. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, a fost găsit un autoturism care a lovit un cap de pod, iar mai apoi s-a răsturnat pe o parte în șanț.
În interior se aflau două persoane rănite. Una dintre ele a rămas blocată în autoturism, iar pompierii au procedat la scoaterea și predarea acesteia către echipajele medicale aflate la fața locului.
Șoferul și pasagerul din autoturism au fost preluați si transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani pentru evaluare de specialitate.
Pompierii militari au scos bornele bateriei pentru evitarea unui incendiu si au asigurat celelalte măsuri specifice unor astfel de intervenții.
Cercetările sunt preluate de polițiști.