Ultima mare dorinţă a liceenei omorâtă

 

Niculina Bacinschi, tânăra de 17 ani care şi-a găsit sfârşitul într-un mod extrem de brutal în după amiaza zilei de 29 aprilie 2013 a avut o ultimă dorinţă înainte de a trece în lumea celor drepţi. Deşi nu ştia că firul vieţii ei este pe cale să fie rupt de unul dintre semenii din comunitatea în care trăia, Niculina şi-a dorit foarte mult să boteze un copil.

Fata l-a rugat în primă fază pe tatăl ei să îl boteze pe micuţ însă acesta i-ar fi răspuns că nu are banii necesari pentru a face acest lucru. Niculina nu s-a lăsat descurajată şi a decis să facă acest lucru de una singură şi să fie părinte spiritual pentru micuţul de care s-a îndrăgostit necondiţionat. „Mi-a spus, tată dacă tu nu poţi, lasă-mă pe mine să îl botez. Şi eu am putut să o ajut cu cinci milioane. Restul a strâns ea din bursă de la Bani de Liceu şi a reuşit să boteze copilul”, a povestit cu lacrimi în ochi Dănuţ Bacinschi, tatăl Niculinei.
Aşezat pe treptele de la morgă, părintele fetei privea în gol şi îşi amintea frânturi din viaţa copilei sale pe care, cu glas stins le povestea. Era o elevă bună, nu este nici la coadă, nici fruntaşă, îi plăceau disciplinele de limbi străine şi ar fi vrut să meargă şi la facultate. Un copil cuminte, timid dar care ar fi făcut orice pentru a-şi apăra familia.
Ucigaşul ei va rămâne cel mai probabil mult timp după gratii pentru fapta odioasă pe care a comis-o cu atât de mult sânge rece. În cursul zilei de ieri, 30 aprilie 2013 Cătălin Andronicese a fost prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Judecătorii botoşăneni au admis cererea procurorilor.
CITEŞTE:
 Lacrimi şi doliu în clasa elevei incendiate : Cine va mai sta în prima bancă? FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]