Ucigașul de copii care a îngrozit întreaga țară vrea să iasă din Penitenciarul Botoșani! Violatorul în serie fusese condamnat pe VIAȚĂ

Viorel Chirilă a fost condamnat pe viață și își execută pedeapsa în Penitenciarul Botoșani.

 

Ucigaș de copii condamnat pe viață

 

Viorel Chirilă, unul dintre cei mai siniștri ucigași de copii din România ultimelor decenii, este la un pas de eliberarea condiționată. Deși este condamnat pe viață, Chirilă a obținut deja acordul comisiei din cadrul Penitenciarului Botoșani pentru reintegrarea în societate, decizie cu care judecătorii nu au fost de acord.

 

Nici azi nu se știe cât de lungă e lista victimelor lui Viorel Chirilă

 

Viorel Chirilă a fost condamnat în anul 2001 pentru ”omor deosebit de grav”, după ce fusese trimis în judecată pentru cinci capete de acuzare: omor prin cruzime, tentativă de omor, tâlhărie, relații sexuale cu o persoană de același sex în formă agravantă și lipsire de libertate.

 

În vârstă de 34 de ani, la acea vreme, Chirilă a fost judecat pentru uciderea unui copil și violarea altor șapte, însă unii dintre specialiștii care au lucrat la caz cred că lista victimelor este mult mai mare și că pentru acestea ar fi plătit un bărbat nevinovat, Mihai Olariu, supranumit ”pedofilul din Burdujeni”.

 

Olariu a fost condamnat în anul 2000 pentru violarea a nouă copii, dintre care doi au fost și uciși. Toate victimele erau din Suceava, iar polițiștii din județ s-au grăbit să-l aresteze pe Mihai Olariu, un om al străzii cu probleme psihice, care corespundea descrierii agresorului.

 

Din dorința de a închide cât mai repede cazul, anchetatorii au închis ochii la asemănarea evidentă dintre cazul lui Olariu și cel al lui Chirilă, ale cărui victime erau din Iași și Bistrița Năsăud. Condamnat la 30 de ani de închisoare, Mihai Olariu a murit în 2003, în închisoare, trăgând astfel linie peste unul dintre cele mai controversate episoade din istoria justiției românești, scrie fanatik.ro 

 

Cum a ajuns un condamnat pe viață să aibă dreptul la libertate

 

Anul acesta Viorel Chirilă a depus o nouă cerere, a cincea, de ieșire din închisoare, pe care comisia de liberare condiționată din Penitenciarul Botoșani a aprobat-o. Solicitarea a ajuns în instanță, acolo unde judecătorii au infirmat-o.

 

Potrivit informațiilor consultate de FANATIK din dosarul lui Viorel Chirilă, condamnatul avea, la ora depunerii cererii, un număr de 8.637 de zile executate și alte 330 de zile acordate pe baza legii recursului compensatoriu.

 

Oficial, condamnarea lui Chirilă se va încheia pe data de 12 mai 2098, pentru că pedeapsa pe viață i-a fost schimbată în 99 de ani de închisoare (se include aici și perioada în care a fost arestat preventiv). Asta înseamnă că ucigașul a executat fracția legală care-i permite să părăsească penitenciarul, adică 7.306 zile.

 

Chirilă este luat în evidență cu afecțiuni psihice

 

Potrivit analizei comisiei de liberare condiționată, Chirilă nu a lucrat nicio zi, din cauza stării precare de sănătate, acesta suferind de hipoacuzie și deficiențe de vedere, și fiind luat în evidență cu afecțiuni psihice.

 

În total, Chirilă a cumulat 21 de sancțiuni pentru abateri disciplinare foarte grave și de două ori pentru abateri ușoare. De asemenea, el a fost recompensat de patru ori, ultima dată în cursul anului 2018.

 

”Înscrisurile ataşate la dosar indică săvârşirea a numeroase abateri disciplinare de către condamnat, multe constând în acte de violenţă comise asupra altor deţinuţi sau asupra cadrelor. În condiţiile în care aceste sancţiuni acoperă mare parte din parcursul execuţional (ultima datând din 2 martie 2021), se constată o menţinere a predispoziţiei spre violenţă chiar şi după condamnare”, se arată în dosar.

 

Judecătorii cred că riscul comiterii de noi infracțiuni a rămas ridicat

 

Instanța a reținut că persoana condamnată are un nivel de școlarizare primar (8 clase), nu are familie și că și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în mediul carceral (23 de ani). Tocmai de aceea, mai spun judecătorii, eliberarea s-a ar reprezenta ”un risc ridicat pentru societate”, și este obligatoriu să fie supus unui control social post-detenție.

 

În plus, mai arată magistrații, ”pedeapsa poate acţiona şi prin funcţia sa de eliminare temporară a condamnatului din societate. Izolarea de societate reprezintă un şoc moralmente dureros, dar necesar pentru schimbarea unei mentalităţi profund antisociale şi pentru a pune la adăpost societatea, cel puţin temporar, împotriva periculozităţii infractorului, a cărui reeducare urmează să se facă, spre exemplu, în condiţiile privaţiunii de libertate”, după cum se arată în motivarea instanței.

 

Acest argument, coroborat cu lipsa dovezilor de îndreptare, au dus la respingerea cererii de liberare condiționată a condamnatului Viorel Chirilă, pe motiv că riscul săvârșirii de noi infracțiuni a rămas ridicat. Decizia este definitivă, însă Chirilă are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare, la începutul anului viitor.

 

Click AICI pentru continuarea articolului