Turmentat la volan „alergie” la etilotest şi refuz de probe biologice

 

Un dorohoian depistat de poliţiştii rutieri băut la volan a refuzat testul cu aparatul etilotest dar şi prelevarea de probe biologice la spital. Un alt şofer din Botoşani a fost la rândul său depistat că se afla în trafic după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice. Faţă de ambii conducători auto, poliţiştii vor efectua cercetări pentru a lua măsurile care se impun.

Vineri, în jurul orelor 18:30, poliţiştii rutieri  au oprit pentru control pe strada Poștei un autoturism condus de I. Mihai, de 61 ani, din Dorohoi. Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, dar a refuzat testarea cu aparatul etilotest, a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltare de probe biologice, însă a refuzat și acest lucru. În cauză poliţiştii au întocmit acte procedurale faţă de I. Mihai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
A doua zi, respectiv sâmbătă în jurul orei 2:00, oamenii legii l-au depistat pe C. Cristian, de 40 ani, din Botoșani, pe strada Curcubeului,  în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Botoșani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de C. Cristian se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
CITEŞTE:
Peripeţii de şofer beat: A lovit două maşini şi a fugit de poliţişti